Iubite familii, dragi credincioși,
Lecturile sfinte pe care le-am ascultat astăzi ne prezintă două familii, ambele așteptând împlinirea promisiunii lui Dumnezeu. Mai întâi este vorba de familia lui Abraham, căruia Domnul i-a promis că descendența lui va fi numeroasă ca stelele cerului (cf. Gen 15,5). A doua este familia lui Iosif și a Mariei, care așteaptă nașterea Mântuitorului promis de Dumnezeu. Două familii, care, deși se vor bucura de faptul că promisiunile cerești se împlinesc, au totuși problemele lor.
Problema cea mai mare a familiei lui Abraham și a Sarei este lipsa unui copil. Și de Sfânta Familie de la Nazaret problemele se țin lanț: drumul lung până la Betleem, cu Maria pe punctul de naște; lipsa unui loc potrivit de găzduire la Betleem, iar apoi mai apare și Irod cel crud care începe să persecute Sfânta Familie, obligând-o să ia calea exilului în Egipt.
Și totuși, cu toate problemele pe care le întâmpină aceste două familii, Biserica ni le propune ca model. Și în ce le pot imita familiile de astăzi ne spune clar Lectura a doua, luată din Scrisoarea către Evrei: „Prin credință Abraham..., prin credință și Sara” (cf. Evr 11,8.11). Despre credința Mariei ne vorbește Elisabeta: „Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!” (Lc 1,45). Și Iosif, prin credință, și-a depășit îndoielile cu privire la Maria și a luat-o la sine. Așadar, credința fiecăruia dintre membrii acestor două familii i-a ajutat să înfrunte orice dificultate, rămânând unite, în fidelitatea unuia față de celălalt și, împreună, în fidelitatea față de Dumnezeu.
Nici familiile de astăzi nu sunt lipsite de probleme. În fața lor, unele se abandonează disperării, soții căutându-și refugiul în alcool, droguri, adulter. În alte familii, unul dintre soți ia calea străinătății în speranța unui serviciu mai bine plătit. Alte familii, neputând rezista furtunilor vieții, ajung la divorț, separare, uneori chiar la ură reciprocă. Se mai întâmplă ca, ajunși la vârsta maturității, copiii să-și abandoneze părinții, să uite de ei, lăsându-i să-și ducă viața de azi pe mâine.
Dar, din fericire, există și familii care, în fața problemelor, merg înainte, pentru că viața lor este zidită pe stâncă, adică pe credință, iar Evanghelia de azi ne poate ajuta să avem cât mai multe familii de acest fel. Evanghelistul ne-a spus că „părinții lui Isus l-au dus la Ierusalim” (Lc 2,22). Părinții, nu numai mama, nu numai tatăl, ci împreună. În doi este mult mai ușor a depăși dificultățile decât a o face de unul singur, iar problemele familiale nu sunt numai ale soțului, sau ale soției, sau ale copiilor; sunt ale familiei și familia împreună trebuie să le înfrunte.
Ne mai spune Evanghelia că Maria și Iosif l-au dus pe Isus la Ierusalim ca să împlinească Legea Domnului (cf. Lc 2,39). De aici vedem de ce Sfânta Familie este icoana fidelității față de Dumnezeu, nelăsând să scape neîmplinită nicio poruncă divină. Acest fapt ne vorbește despre fidelitatea celor doi soți sfinți față de Dumnezeu, fidelitatea care devine concretă prin grija de care dau dovadă față de Isus și prin fidelitatea lor reciprocă. De multe ori nu este suficient a fi alături unul de altul în depășirea dificultăților; mai este nevoie și de fidelitate față de acele jurăminte din ziua cununiei: „Promit că îți voi fi credincios / credincioasă în orice împrejurare, fericită sau nefericită, în caz de boală ca și în timp de sănătate, să te iubesc și să te respect în toate zilele vieții mele”. Sărbătoarea de azi reprezintă o bună ocazie ca fiecare soț să-și amintească de acele promisiuni și să-și ia angajamentul să le respecte și pe mai departe.
Uneori întâlnim familii în care nu există înțelegere între părinți și copii și se vorbește tot mai mult despre „conflictul dintre generații”. În Evanghelie ne-am întâlnit și cu Simeon și Ana, doi bătrâni care ies în întâmpinarea tinerei Familii de la Nazaret, o întâlnire plină de bucurie, fără nici cea mai mică umbră de neînțelegere. De ce? Pentru că în mijlocul lor se afla Pruncul Isus. În acele familii în care locul principal îl are Isus, adică rugăciunea în comun, participarea împreună la sfânta Liturghie, acolo unde cuvinte ca „mulțumesc”, „te iubesc”, „iartă-mă / te iert” sunt o obișnuință sinceră, între părinți și copii nu vor exista neînțelegeri, conflicte, certuri etc. Și chiar dacă vor apare, vor fi ușor de depășit în spiritul credinței și al iubirii.
Doresc să închei citindu-vă o compunere a unui copil de 10 ani, care se întitulează „O familie fericită”.
„Viața de familie este un lucru minunat. Viața este frumoasă lângă cei dragi: părinți, frați sau surori. Mulțumirea sufletească este cea care contează cel mai mult pentru fericirea unei familii. Dar un lucru este adevărat: nu poți avea niciodată totul. Dar dacă în familie ai înțelegere, dragoste, o vorbă bună, un zâmbet sincer, după o zi grea te simți fericit și împlinit. Nimic nu este mai important pe lume decât a avea alături o familie care să te susțină, o familie în care să-ți găsești sprijinul. Nu contează banii sau sărăcia, în familie trebuie să existe iubire și căldură sufletească”. Foarte frumos!
Dragii mei,
Să-l rugăm pe Dumnezeu, prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria și a sfântului Iosif, ca toate familiile noastre să fie fericite, trăind în fidelitate, ajutor reciproc, avându-l în mijlocul lor mereu pe Isus. Amin.
