Iubiți credincioși, există în America de Nord tradiția ca, în fiecare toamnă, să se sărbătorească Ziua Recunoștinței, ca mulțumire lui Dumnezeu pentru roadele pământului. Dar noi, creștinii din această parte a lumii, avem o Zi a Recunoștinței? Da, avem! Și o sărbătorim astăzi, în această Solemnitate a Trupului și Sângelui Domnului, solemnitatea Euharistiei, cuvânt care înseamnă „mulțumire”. Și aici am să vă povestesc o istorioară, poate cam copilărească, dar destul de instructivă pentru noi:

Într-o școală catolică, o zi pe lună era dedicată adorației euharistice. Odată, la plecare, unul dintre elevii cei mai mici a rămas mai la urmă și, când nimeni nu l-a văzut, a pus alături de monstranță o bomboană drept mulțumire lui Isus pentru dragostea sa. În clasă, i-a spus despre ceea ce a făcut colegului său, care s-a întristat pentru că nu avea la el nicio bomboană ca să i-o ofere lui Isus drept recunoștință. Însă repede i-a venit ideea cum să-i mulțumească: a scris pe o bucată de foaie, cu litere mari, o glumă care i-a plăcut foarte mult. De cum a venit pauza, a fugit în capelă și a pus foaia cu gluma lângă Isus Euharisticul.

„Ce-i voi da în schimb Domnului pentru tot binele pe care mi l-a făcut?” (Ps 116,12), s-a întrebat psalmistul, altfel spus, „Cum îi voi mulțumi Domnului pentru tot binele pe care mi l-a făcut?” Sărbătoare de azi ne face să înțelegem că supremul bine pe care ni l-a oferit Domnul a fost să-și verse sângele pentru mântuirea noastră – „Acesta este sângele meu, al alianței, care se varsă pentru mulți” (Mc 14,24) – și să-și frângă trupul pentru ca noi să avem viață veșnică – „Luați, această pâine este trupul meu!” (cf. Mc 14,22); „dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci” (In 6,51).

Cei doi copii i-au oferit drept mulțumire lui Isus care o bomboană, care o glumă. Psalmistul îi mulțumește Domnului „luând potirul mântuirii și invocând numele Domnului” (cf. Ps 116,13), potir pe care Isus, la cina cea de taină, instituind Euharistia, îl umple cu sângele său care urma, la scurt timp, să fie vărsat pe cruce. Foarte frumoase sunt cuvintele pe care le scrie Balduin de Ford, un episcop englez din secolul al XII-lea: „Cu sângele său vărsat pe cruce, el a vărsat dragostea sa; cu sângele lui ne face să bem și dragostea lui, spălându-ne de păcatele noastre în sângele său”.

De-a lungul timpul, oamenii au găsit diferite moduri de a-i mulțumi lui Isus pentru tot binele pe care l-a făcut. Sfânta Fecioară Maria i-a mulțumit prin umilința ei, oferindu-i sânul ei imaculat și inima ei neprihănită, devenind ea însăși un potir care să-l primească pe Domnul. Apostolii și martirii și-au manifestat recunoștința vărsându-și sângele. Fecioarele i-au mulțumit „împlinind voturile făcute Domnului” (cf. Ps 116,18), trăind viața în curăția inimii și a trupului, în ascultare și sărăcie. Sfinții păstori i-au adus mulțumire prin invocarea numelui lui, asemenea lui Moise, asupra poporului care le-a fost încredințat. Sfinții călugări și-au arătat recunoștința prin alegerea unui mod de viață departe de lume, pentru a fi cât mai strâns uniți cu Domnul. Însă ceea ce-i unește pe toți sfinții în aducerea lor de mulțumire este faptul că toți s-au împărtășit din unica pâine și din unicul potir, potolindu-și astfel foamea de Dumnezeu și zidindu-și propria viață veșnică prin primirea trupului și sângelui Domnului. De exemplu, sfântul Augustin scria despre sfânta Monica, mama sa, că „nu lăsa să treacă nicio zi fără a fi prezentă la sfânta Jertfă în fața altarului tău, o, Doamne”; sfântul Francisc de Assisi participa la două liturghii pe zi, iar când, din cauza bolii, nu putea merge la biserică, îl ruga pre vreun confrate să celebreze liturghia în celula în care zăcea; sfântul Filip Neri, chiar și grav bolnav, se împărtășea în fiecare zi; iar sfântul Padre Pio spunea că „atât de mult sunt înfometat și însetat înainte de a-l primi pe Isus, încât abia reușesc să nu mor de durere”.

Dragii mei, acum se cuvinte să ne întrebăm: noi cum îi mulțumim Domnului pentru tot binele pe care ni l-a făcut, mai ales oferindu-se în preasfântul Sacrament al trupului și sângelui său, pentru a-și ține astfel promisiunea de a fi cu noi până la sfârșitul lumii (cf. Mt 28,20)? Răspuns fundamental la această întrebare ni-l oferă poporul lui Israel atunci când îi spune lui Moise: „Tot ceea ce a spus Domnul, vom face și vom asculta” (Ex 24,7). Multe ne-a spus Domnul, însă, pe lângă porunca cea mare a iubirii, ne mai poruncește ceva la fel de important: „Luați și mâncați... Luați și beți...” Și ne poruncește aceasta nu de dragul de a porunci, ci o face de dragul nostru, din iubire pentru noi. Așadar, cea mai frumoasă mulțumire pe care i-o putem aduce lui Isus este ca să luăm și noi potirul mântuirii și să invocăm numele Domnului (cf. Ps 116,13), adică să ne apropiem cât mai des și bine pregătiți de sfânta Euharistie, pentru că, dacă Botezul ne face creștini, Euharistia ne face creștini adevărați. Mai mult, ne face sfinți. Ce altceva mai bun decât atât am putea să ne dorim?