Iubiți frați și surori,

Aceste cuvinte de la începutul Evangheliei după sfântul Ioan, pe care tocmai le-am ascultat, Biserica ni le propune mai ales în ziua de Crăciun, și o face pentru a ne reaminti că, dacă dorim ca Isus să se nască în sufletul nostru, în viața noastră, trebuie să ne hrănim cu cuvântul divin pe care-l conține Sfânta Scriptură.

Lecturile de azi ne revelează cât de important este acest cuvânt. Profetul Isaia ne îndeamnă să-l căutăm pe Domnul cât timp se lasă găsit (cf. Is 55,6). Și unde să-l căutăm? În cuvântul său, pentru că, așa cum spune sfântul Ioan: „Cuvântul era Dumnezeu” (In 1,1), iar cei care găsesc și primesc acest cuvânt au puterea de a deveni copiii lui Dumnezeu, după cum ne asigură același evanghelist (cf. In 1,12). Și ce poate fi mai presus decât a fi copilul lui Dumnezeu?

Dar a-l căuta și găsi pe Dumnezeu în cuvântul său nu este totul. Trebuie să fim asemenea Mariei, care păstra mereu în inimă cuvântul lui Dumnezeu și-l medita (cf. Lc 2,19). Altfel spus, se cuvine, așa cum ne-a îndemnat Moise, să avem grijă să nu-l uităm pe Domnul (cf. Dt 6,12) și să fie cuvintele pe care ni le poruncește Domnul în inima noastră (cf. Dt 6,6). Iar poruncă mai mare ca aceasta nu este, și ne-o spune și Isus: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta!” (Dt 6,5; cf. Mc 12,30). Iar ca să-l iubim pe Dumnezeu trebuie să-l cunoaștem, iar asta se face, în primul rând, prin citirea și meditarea Sfintei Scripturi, din care cuvântul lui Dumnezeu trece în inima noastră.

A găsi, a primi și a păstra cuvântul lui Dumnezeu în inimi trebuie să aibă urmări concrete în viața noastră și tocmai despre acest lucru ne-a vorbit profetul Isaia, care ne spune că cuvântul lui Dumnezeu este purtător de roade. Aceste roade cuvântul le aduce dacă găsește în fiecare dintre noi un pământ bun în care să încolțească și să crească. Este vorba despre dorința sinceră și efortul constant de a trăi conform acestui cuvânt, de a ne teme de Dumnezeu, adică să nu facem ceva ce l-ar putea ofensa sau răni. Și astfel, cuvântul devine viu; mai mult, punând în practică cuvântul, noi înșine devenim un cuvânt viu.

Și chiar dacă, din cauza slăbiciunii noastre, se pot întâmpla și căderi, să ne amintim de ceea ce ne spune sfântul Paul, că oricine crede în Cristos poate fi justificat prin el (cf. Fap 13,39), că acest Cuvânt întrupat la Nazaret ne luminează și ne oferă „har peste har” (In 1,16), inclusiv pe cel al convertirii. Și, în acest context, să ne amintim că același cuvânt al lui Dumnezeu este făclie pentru pașii noștri și lumină pentru cărările noastre (cf. Ps 119,105), adică ne arată calea pe care să o urmăm ca să-i fim plăcuți Tatălui ceresc.

Așadar, iubiți frați și surori, (mai ales voi, cei) cărora vă este încredințată Sfânta Scriptură, primiți cuvântul lui Dumnezeu cu inimi deschise, pentru că acolo Dumnezeu poate fi găsit, pentru că prin el suntem luminați și, mai ales prin trăirea autentică a acestui cuvânt, putem spune că suntem cu adevărat creștini. Așa să ne ajute sfânta Fecioară Maria, Maica Cuvântului. Amin.