Excelența Voastră Dle Ambasador al Ordinului Suveran de Malta în Republica Moldova, Peter Canisius von Canisius, stimată doamnă Birgitt, dragi confrați preoți, stimați colaboratori ai „Casei Providenței”, iubiți credincioși, dragi beneficiari ai proiectului implementat în „Casa Providenței” de Ordinul Suveran de Malta în Republica Moldova,

Capela Sixtină din Vatican este dominată de celebra pictură a lui Michelangelo, „Judecata de apoi”, în centrul căreia apare Cristos Judecătorul, avându-i în jurul său pe sfânta Fecioară Maria și o mulțime de sfinți și sfinte. Jos, în partea dreaptă, pot fi văzuți diavolul și îngerii lui care-i trag în iad pe cei condamnați la focul veșnic. În stânga jos, Michelangelo a pictat învierea morților, pe care îngerii îi conduc apoi spre paradis. Această frescă este o bună imagine a ceea ce-l așteaptă pe fiecare om atunci când Cristos va veni „în gloria lui, împreună cu toți îngerii și se va așeza pe tronul gloriei sale” (cf. Mt 25,31), soarta lui veșnică: în mâinile lui Dumnezeu, părtași la înviere, sau în stăpânirea diavolului, în focul cel veșnic.

Din experiența noastră creștină suntem obișnuiți să-l întâlnim și să-l vedem pe Isus în primul rând în Sfânta Scriptură, care ne relatează despre viața și activitatea sa. Îl vedem, ba chiar îl primim pe Isus în sfânta Euharistie. Și totuși, în Evanghelia de azi un lucru ne uimește: nici cei de la dreapta, nici cei de la stânga Judecătorului nu-și dau seama când l-au văzut pe Isus, de aceea se și întreabă: „Când te-am văzut?”

Această întrebare trebuie să ne pună și pe noi pe gândit, pentru că Isus poate trece pe lângă noi de atâtea ori fără să ne dăm seama, considerând că-l întâlnim doar în Sfânta Carte, în Euharistie, în rugăciune. Dar răspunsul lui Isus este clar: „Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (Mc 25,40). Nu este destul să citești sau să asculți cuvântul lui Dumnezeu, nici doar să primești sfânta Împărtășanie, și nici doar să te rogi. Pentru a merita cu adevărat să stai la dreapta mea, ne spune Domnul, trebuie să mă vezi în frații mei cei mai mici. Și nu doar să mă vezi ci și să-mi dai de mâncare sau să-mi alini setea, să mă îmbraci, să mă primești, să mă vizitezi, să ai grijă de mine. Într-un cuvânt: să mă iubești în acești frați ai mei mai mici prin fapte concrete.

În Lectura întâi l-am auzit pe Dumnezeu prin gura lui Moise îndemnându-i pe evrei la aceleași gesturi concrete de iubire față de săraci: „Deschideți mâna față de fratele tău, față de cel nevoiaș și față de cel sărac care este în țara ta” (Dt 15,11). De aceste gesturi concrete de atenție și grijă, de bunătate și iubire față de cei săraci depinde verdictul pe care-l poate rosti Isus la Judecata de Apoi: veniți sau plecați; depinde în ce parte ne va pune Domnul, la dreapta, alături de cei binecuvântați, sau la stânga, locul pregătit celor blestemați. Sentința ne-o scriem noi înșine aici, pe pământ, prin tot ceea ce facem (sau nu facem) pentru cei mai mici frați ai lui Isus. Judecătorul doar va citi sentința.

Însă... i s-ar putea reproșa lui Isus că cere prea mult de la oameni, căci el nu spune că-i va aduna în fața sa pe bogați, ci spune „toate neamurile” (Mt 25,32). Și dacă printre acești oameni sunt dintre aceia care chiar nu au nimic să dea? Înseamnă asta că sunt condamnați? Evident că nu. Și aici ne pot ajuta cuvintele sfântului Ioan Gură de Aur care spunea că „nimeni nu este atât de sărac, încât să nu aibă cei doi bani ai văduvei din Evanghelie”. Cei doi bani pot fi însă și un zâmbet arătat celui întristat, un cuvânt bun spus celui descurajat, un ajutor dat celui care trudește. Oferi cei doi bănuți când din puținul pe care-l primești chiar și aici, în „Casa Providenței”, îl împarți cu cel care nu are posibilitatea să vină până aici sau când le vorbești altora că există oameni buni pe acest pământ care și-au deschis inima și mâna pentru a-i ajuta pe cei nevoiași. Și exemplele ar putea continua...

Dragi mei frați și surori în Domnul cel bun, fiecare dintre noi poate fi mâna cu care Dumnezeu îi hrănește pe cei flămânzi, dă de băut celor însetați, îi îmbracă pe cei goi, îi primește pe cei străini, îi mângâie și îi alină pe cei bolnavi și închiși. Să-i cerem harul nu doar să putem fi această mână, dar chiar și să fim, așa cum a fost Isus însuși și așa cum sunt mulți oameni din această lume. Amin.