„Puternic este ajutorul tău pentru mântuire, o, Maică a lui Dumnezeu!” Cu aceste cuvinte i se adresa sfântul Ioan Gură de Aur preasfintei Fecioare Maria încă în secolul al IV-lea, într-o perioadă tulbure din cauza unor erezii care doreau să sfâșie Biserica și să distrugă adevărul învățat de Isus. În anul 1571, în timp ce flota creștină se lupta cu flota otomană, sfântul Papă Pius al V-lea, cu rozariul în mână, invoca ajutorul Mamei cerești pentru creștini. Aceștia, învingători, întorcându-se pe la casele lor, au mers la Loreto pentru a-i mulțumi Mariei pentru ajutorul acordat, invocând-o cu titlul de Ajutorul creștinilor. La fel au invocat-o Papa Inocențiu al X-lea și oștenii creștini care apărau, în anul 1863, Viena de asaltul otomanilor. În anul 1814, după ce a fost eliberat din captivitate, Papa Pius al VII-lea a dispus instituirea unei sărbători închinate Mariei, Ajutorul creștinilor, convins că libertatea și-o datorează anume ei. Mai târziu, într-o perioadă la fel de grea pentru Biserică, sfântul Ioan Bosco a ales-o pe Maria, Ajutorul creștinilor, patroana operei pe care a înființat-o. Și nu a fost dezamăgit.

Iubiți credincioși, am decis să prezinte aceste câteva date istorice nu pentru a vă trezi curiozitatea, ci pentru a demonstra – dacă mai era nevoie – că, în cele mai dificile momente ale istoriei Bisericii, a fost tocmai Maria cea care i-a venit în ajutor. Ea nu făcea și nu face altceva decât să-și continue misiunea pe care și-a asumat-o atunci când, la împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie (cf. Gal 4,4), răspunzând „da” la cuvântul îngerului. Este vorba de misiunea de a fi mereu aproape de poporul pe care și l-a dobândit Dumnezeu în primul rând prin sângele vărsat de Isus, și, în al doilea rând, prin lacrimile vărsate, la picioarele crucii, de Maria.

Chiar dacă Evangheliile nu ne spun multe lucruri despre Maria, totuși, este suficient să privim la Evanghelia de azi pentru a vedea că sfânta Fecioara, atentă la toate grijile omului, este gata oricând să-i vină în ajutor. Privirea ei de mamă nu poate să nu vadă că mirii au nevoie de ajutor pentru a nu păți vreo rușine, astfel ca ziua care ar trebui să fie cea mai bucuroasă din viața lor să nu devină un dezastru. Vinul înveselește inima omului (cf. Ps 104,15), de aceea Maria îi spune ea lui Isus că „nu mai au vin” (In 2,3), pentru că ea, ca Mamă, nu poate să nu se îngrijească de bucuria copiilor ei. Mai înainte de fi îndemnați de sfântul Paul: „Bucurați-vă!” (Fil 4,4), este Maria cea care, prin ajutorul pe care îl acordă la nunta din Cana, mijlocind la Isus, ne cheamă la bucurie. Și aici ne putem gândi la bucuria sfântului Ioan Gură de Aur, a lui Pius al V-lea sau Inocențiu al X-lea, a lui Pius al VII-lea sau la cea a lui Don Bosco. Dar și noi ar trebui să ne răscolim memoria pentru a descoperi bucuriile de care am avut parte invocând ajutorul preasfintei noastre Mame și să-i fim recunoscători iubind-o.

S-ar putea totuși spune că e ușor a îndemna la bucurie, mult mai greu e însă a ne bucura, mai ales într-o lume lovită de pandemie, într-o lume în care există atâtea rele, nedreptăți, suferințe și dureri. Nimeni, nici Isus nu neagă realitatea răului din lume. Dimpotrivă, chiar îi previne pe apostolii săi: „În lume veți avea necazuri”. Dar continuă imediat spunând: „Însă curaj, eu am învins lumea!” (In 16,33). Cine, după Isus, este învingătoarea lumii și a răului dacă nu Maria, acea Femeie îmbrăcată în soare, cu luna sub picioarele ei, iar pe cap purtând o coroană de douăsprezece stele (cf. Ap 12,1), acea Femeie care zdrobește capul șarpelui ce, prin Adam și Eva, continuă să ne ispitească și pe noi. Soarele cu care este ea înveșmântată, luna de sub picioare și coroana de douăsprezece stele nu sunt altceva decât semnul victoriei Mariei asupra răului. Lucrul acesta l-a înțeles foarte bine și Papa Francisc atunci când ne-a îndemnat să apelăm la ajutorul Fecioarei pentru sfârșitul pandemiei.

Victoria Mariei asupra răului poate fi și victoria noastră, soarta Mariei poate deveni și soarta noastră, iar bucuria mirilor de la nunta din Cana, care a devenit și bucuria Mariei, poate deveni și bucuria noastră. Dar pentru asta există o condiție și Maria, pentru a ne veni în ajutor, ne-o face cunoscută: „Faceți tot ce vă va spune!” (In 12,5) Slujitorii de la Cana i-au dat ascultare, iar de aici a decurs bucuria nuntașilor. Înțelegem astfel că ascultarea față de cuvântul lui Isus este izvorul bucuriei. Iar faptul că Maria, mereu docilă față de cuvântul lui Dumnezeu, l-a putut învinge pe diavol, ne face să ne dăm seama că izvorul victoriei este, de asemenea, ascultarea de ceea ce ne spune Isus. Nu știm cu siguranță ce le-a spus Isus slujitorilor, putem doar să intuim: să umple vasele de piatră cu apă. Dar știm cu siguranță ce ne spune nouă Isus: să-l iubim pe Dumnezeu și să-l iubim și pe aproapele. Alte porunci mai mari decât acestea nu sunt (cf. Mt 22,40). Așadar, să nu fim asemenea iudeilor și să spunem: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” (In 6,60) Dimpotrivă, să ascultăm de aceste porunci și să le punem în practică, pentru că, după cum ne învață sfântul Ioan, ele „nu sunt grele” (1In 5,3). În același timp, să avem mereu speranța că, ascultând de cuvintele lui Isus, nu ne va lipsi niciodată ajutorul matern al Mariei.

Revin la cuvintele sfântului Ioan Gură de Aur, cuvintele pe care le repeta des și sfântul Ioan Bosco: „Puternic este ajutorul tău pentru mântuire, o, Maică a lui Dumnezeu!” Crezând în adevărul acestor cuvinte, să repetăm și noi cât mai des: „Marie, Ajutorul creștinilor, roagă-te pentru noi!”, mai ales ca să putem face tot ce ne învață Isus, și astfel să avem parte, asemenea ei, de victorie și bucurie. Amin.