Iubiți credincioși,

Citeam zilele trecute mărturia unui preot de-al nostru local despre ce a însemnat pentru el Părintele Andrei Dăscălașu. Mi-a plăcut mărturia sa sinceră în care dânsul dezvăluie faptul că prin Părintele Andrei, a ajuns să aibă pace cu Dumnezeu. Este o mărturie care ne revelează tuturor valoarea unui preot în drumul pe care-l avem de parcurs pentru ajunge la mântuire. Din acea mărturie, voi cita doar cuvintele finale, care, fără îndoială răsună în mulți dintre dumneavoastră: „Mulțumesc, Părinte Andrei, pentru că m-ai împăcat cu Dumnezeu!”

Cu siguranță vă amintiți cu drag de Părintele Andrei după atâția ani pe care i-a dedicat păstoririi comunității din Crețoaia. Și poate vă întrebați, la fel cum o fac mulți alții: de ce Dumnezeu l-a chemat la sine atât de devreme, la doar 47 de ani împliniți acum câteva luni, la 12 iulie? Grea întrebare. Greu și răspunsul. Dar totuși, voi încerca să răspund cumva pornind de la trei întrebări care ne macină pe mulți dintre noi.

Prima: De ce trăim? Ce înseamnă viața pentru om? Fiecare dintre noi am primit din partea lui Dumnezeu o misiune și, cât trăim pe acest pământ, trăim pentru a ne îndeplini această misiune. Unii au primit misiunea de a fi părinți și apoi bunici, și în această calitate ei sunt chemați să-i crească și să-i facă fericiți pe copiii și nepoții lor, dăruindu-le tot ceea ce au ei nevoie pentru asta, îndeosebi credința în Dumnezeu; alții au primit misiunea de a fi persoane consacrate lui Dumnezeu, care să dea mărturie despre credința lor prin slujirea oamenilor și astfel să-i ajute pe aceștia să găsească mai ușor calea spre el; în sfârșit, alții, la fel ca Părintele Andrei, au primit misiunea de a răspândi și de a hrăni credința oamenilor prin proclamarea cuvântului lui Dumnezeu și prin celebrarea sfintelor taine, îndeosebi sf. Euharistie. Într-un cuvânt, misiunea fiecărui om este aceea de a înainta pe calea ce duce spre Dumnezeu, de a crede în Dumnezeu, pentru că credința înseamnă viață, după cum  ne-a spus Isus în Evanghelie: „Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi” (In 11,25). Așadar, trăim pentru a crede și trăim pentru că credem.

A doua întrebarea este aceasta: De ce murim? Să ascultăm cuvintele de mângâiere pe care Isus i le spune Martei: „Fratele tău va învia” (In 11,23). Și sfântul Paul ne vorbește despre motivul pentru care murim atunci când ne spune că „dacă noi credem că Isus a murit și a înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce pe cei adormiți împreună cu el” (1Tes 4,14). Așadar, murim pentru a învia, pentru a fi tot mai asemănători cu Isus, cel mort și înviat. Dar vom învia numai dacă vom crede.

Legat de această a doua întrebarea apare situația care ne frământă și mai mult, atunci când auzim că moare cineva în floarea vârstei, sau chiar copil fiind sau tânăr, sau chiar un adult în floarea vârstei,  așa cum a fost Părintele Andrei, care a plecat dintre noi la doar 47 de ani, așadar ne întrebăm: de ce mor oamenii atât de tineri? De ce mor oamenii buni? Cuvântul lui Dumnezeu ne dă răspunsul și la această întrebare, căci el ne spune: „Fiind plăcut lui Dumnezeu, a fost iubit și, pentru că trăia între păcătoși, a fost mutat. A fost răpit pentru ca răutatea să nu-i schimbe cugetul și înșelăciunea să nu-i amăgească sufletul... Sufletul lui era plăcut Domnului, de aceea el s-a grăbit să-l ia din mijlocul nelegiuirii (Înț 4,10-11.14). Prin urmare, Dumnezeu l-a voit pe Părintele Andrei alături de el pentru ca răul cu care ne întâlnim la tot pasul să nu-i dăuneze, pentru ca păcatul să nu-l îndepărteze de credință, speranță și iubire, pentru ca sufletul lui, care-i era plăcut Domnului, să poată intra în gloria cerească neatins de nelegiuire.

În sfârșit, a treia întrebare: Ce va fi cu noi după ce vom muri? Vom trăi în sânul lui Abraham, cum auzit în Evanghelia de acum două duminici, „vom fi cu Domnul pentru totdeauna” (1Tes 4,17b), cum ne-a asigurat sfântul Paul în Lectura a doua de azi. Dar pentru asta există o condiție: să credem în Cristos și să dăm mărturie despre credința noastră în faptele iubirii față de Dumnezeu și de aproapele.

Iubiți credincioși, Părintele Andrei, așa cum l-am cunoscut și așa cum l-ați cunoscut, a fost mereu un om al credinței și această credință s-a văzut în dăruirea cu care a slujit Biserica noastră locală. Da, el a plecat dintre noi, dar tocmai prin această credință el continuă să trăiască în Domnul, iar prin faptele iubiri de care a dat dovadă în slujirea sa preoțească, el rămâne viu în inimile noastre.

Așadar, să-i mulțumim bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care ni le-a oferit prin truda Părintelui Andrei și să nu uităm nicicând să înălțăm o rugăciune pentru dânsul, ca Isus să-l primească în rândul aleșilor săi la liturghia cerească, cea fără de sfârșit. Amin.