Iubiți credincioși,

Uneori, ascultându-l pe Isus, suntem și noi ispitiți să spunem asemenea unora dintre discipolii lui: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” (In 6,60) După ce acum două duminici l-am ascultat pe Isus care ne spunea că nimeni nu poate fi ucenicul lui dacă nu-și urăște tatăl, mama, femeia, copiii, frații și surorile, ba chiar propria sa viață (cf. Lc 14,26), astăzi l-am auzit cum îi aduce laudă administratorului necinstit. De unde vine aceasta atitudine a lui Isus, devreme ce, știm încă de mici, că Dumnezeu este iubitor, dar este și drept.

Ce vrea totuși să ne spună Isus prin parabola administratorului necinstit? Că putem să putem să facem și noi la fel pentru a ne asigura viitorul, așa cum face acest om necinstit apelând la înșelăciune, furt, nedreptate, minciuna? Nicidecum. Parabola din Evanghelia de azi ne vorbește, de fapt, despre relația dintre Dumnezeu și om, Dumnezeu fiind stăpânul, iar noi administratorii, iar intenția ei este aceea să ne îndrepte atenția spre clipa în care noi vom avea de dat cont în fața lui Dumnezeu judecătorul pentru faptele, cuvintele, gândurile noastre, pentru tot ceea ce am făcut rău sau pentru binele pe care nu l-am făcut, deși trebuia sa-l facem.

Să vedem mai întâi relația cu Dumnezeu. Deși Isus îl laudă pe acest administrator necinstit, el ne dă totuși de înțeles că nu putem avea cu Dumnezeu o relație bazată pe înșelăciune, căci Dumnezeu nu poate fi înșelat! Această relație se vede din faptul cum ne comportăm noi cu darurile lui, bine știind că tot ce avem am primit de la Dumnezeu (cf. 1Cor 4,7). 

– De la el am primit credința, care este drumul nostru spre împărăția lui Dumnezeu. Este de lăudat acel om care-și trăiește credința cu bucurie și o face cunoscută printr-o viață de care nu-i va fi rușine când va sta în fața Judecătorului. Dar pot fi și oameni care se comportă față de această credință cu dispreț și o „risipesc” prin păcate și încălcarea poruncilor lui Dumnezeu sau care nu-și onorează obligațiile față de Dumnezeu și față de Biserică;

– De la Dumnezeu am primit viața. Și iarăși sunt de lăudat acei oameni care luptă pentru viață, care se îngrijesc de viața proprie, ca și de cea a aproapelui prin ajutoare materiale și spirituale, care luptă împotriva avortului și a eutanasiei. Dar tot la fel de adevărat este că există și oameni care își „risipesc” viața prin fel de fel de vicii, cum sunt alcoolul, tutunul, drogurile, lăcomia în mâncare, lenea etc., sau se dedau la crime, ucigând, rănind; mai mult, așa cum ne învață Isus, până și mânia, ura sau invidia sunt arme care pot ucide (cf. Mt 5,22);

– De la Dumnezeu am primit natura care ne înconjoară. Și nu puțini sunt oamenii care luptă pentru a o păstra curată, vie, sănătoasă: laudă lor. Dar nu mai puțini sunt oamenii care o distrug prin diferite mijloace, cum ar fi tăierea pădurilor, aruncarea la întâmplare a gunoiului, otrăvirea apelor, arderea deșeurilor care poluează aerul;

– Un mare dar pe care l-am primit de la Dumnezeu sunt cei dragi ai noștri, sunt de fapt toți oamenii, de mai aproape sau de mai departe. Și sunt oameni care-și dedică timpul, eforturile, mijloacele pentru a-i susține, a-i îngriji, a-i mângâia. Dar sunt și astfel de oameni despre care azi, în Lectura întâi, ne-a vorbit profetul Amos: hoți, corupți, nedrepți, mincinoși, înșelători, care, pentru binele propriu, calcă în picioare demnitatea celuilalt.

Și m-am oprit doar la unele dintre cele mai mari daruri pe care Dumnezeu ni le-a încredințat, în bunătatea sa, dar desigur ele sunt mult mai multe.

Înțelegând ce vrea să ne spună Isus prin această parabolă – adică să fim administratori cinstiți ai bunurilor pe care Dumnezeu ni le-a încredințat –, ne putem întreba: de ce totuși Isus îl laudă pe administratorul necinstit din parabolă? Evident nu pentru că este necinstit, ci pentru că nu-și pierde speranța, pentru că dă dovadă de înțelepciune și se grăbește să-și asigure viitorul. Iar cuvintele: „Fiii veacului acestuia, în generația din care fac parte, sunt mai înțelepți decât fiii luminii” (Lc 16,8) sună ca un reproș pentru noi, creștinii. De aceea, spuneam că intenția parabolei de astăzi este să ne îndrepte atenția spre Judecata finală, deoarece nu putem lăsa pentru ultima clipă a vieții îndreptarea greșelilor pe care le-am săvârșit în administrarea bunurilor lui Dumnezeu. Diferența dintre noi și administratorul din parabolă este că el știa că se apropie curând clipa în care va trebui să dea socoteală de munca sa, pe când noi nu știm când ne va chema la el Domnul. De aceea, trebuie să fim mereu vigilenți și să ne gândim mereu la acea clipă, așa cum ne îndeamnă și Sfânta Scriptură, „Amintește-ți de cele din urmă ale tale și nu vei păcătui în veci!” (Sir 7,36).

Din acțiunile administratorului necinstit, chiar dacă ele nu sunt bune, mai putem învăța câte ceva despre cum să ne pregătim pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Am auzit că el le iartă datornicilor o parte din datorie, iar la urmă și el este iertat de stăpânul său. Așadar, dacă dorim ca și Dumnezeu să ne ierte greșelile, și noi trebuie să iertăm la rândul nostru celor care ne-au greșit, și nu doar în parte, spunând „pentru asta te iert, pentru asta nu te iert”, ci în întregime, așa cum, cu siguranță, dorim să ne ierte Dumnezeu, dorință pe care o repetăm zi de zi atunci când ne rugăm Tatăl nostru. 

De aceea, chiar dacă pare exigent, trebuie să înțelegem că marea dorință a lui Isus este să ne vadă alături de el. Dar pentru asta ne cere să fim atenți cu toate darurile pe care l-am primit de la Dumnezeu, să nu ne batem joc de ele, ci să le folosim cu chibzuință, aducându-ne aminte mereu că va trebui să dăm socoteală pentru ele.

Dragă Părinte Vasili, învățătura acestei parabole este importantă și pentru tine în noua slujire pe care o primește azi de la Dumnezeu prin mine, episcopul tău. Devii administratorul nu doar al unei parohii ca instituție, ci administratorul atâtor suflete, a căror bunăstare spirituală va depinde și de tine, ca păstorul lor nemijlocit. Aceste suflete sunt averea pe care ți-o încredințează Dumnezeu și pe care trebuie să o administrezi cinstit, nu risipind, ci adunând. Îndeplinește-ți cu responsabilitate misiunea de a te îngriji de această avere care nu este a ta, ci a lui Dumnezeu, ca să te învrednicești de adevărata bogăție, împărăția cerului. Inima să-ți ardă de iubire pentru Dumnezeu, slujindu-i prin slujirea acestei parohii, căutând pentru ea, ca și pentru tine „împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui” (Mt 6,33). Amin.