Iubiți credincioși,

L-am auzit pe sfântul Paul, în Lectura a doua de azi, cum îl îndeamnă pe ucenicul său, Timotei, să cucerească viața cea veșnică la care a fost chemat (cf. 1Tim 6,12). Este un îndemn pe care Apostolul îl adresează oamenilor din toate timpurile și din toate colțurile lumii, inclusiv și nouă, pentru că și noi suntem chemați să moștenim viața cea veșnică. Într-adevăr, Isus a mers înaintea noastră pentru a ne pregăti fiecăruia un loc în casa Tatălui (cf. In 14,2), iar acest loc ce ne este pregătit îl cucerim doar prin lupta pe care o avem de dus și de câștigat.

Despre ce luptă este vorba? Voi începe mai întâi prin a vă relata un mit grecesc, în care este vorba despre Midas, un rege lacom de bani, care a cerut favorul de a transforma în aur tot ce atingea. Până la urmă, acest favor a devenit un blestem pentru el, deoarece nu mai putea nici să mănânce, hrana devenind în mâna lui un boț de aur. Risca să moară de foame, iar Midas, conștientizând acest dur adevăr, le-a cerut zeilor să-l scutească de acest favor. Dorința i-a fost îndeplinită, iar el și-a învățat lecția: ajuns iarăși un om „normal”, Midas a început să-și împartă averea cu supușii, devenind un rege generos și iubit de poporul său.

Așadar, lupta pe care o avem de dus, reieșind mai ales din Evanghelia de azi, este aceea împotriva lăcomiei, pentru că așa, cum îl previne sfântul Paul pe același ucenic al său, Timotei, „rădăcina tuturor relelor este iubirea de bani” (1Tim 6,10). Dar alături de lupta împotriva lăcomiei de a avea cât mai mulți ani, avem de dus și lupta de a deveni mai generoși, mai darnici, mai buni cu Lazăr care stă la ușa inimii noastre, adică cu aproapele nostru aflat în nevoie. Și astfel de oameni precum Lazăr sunt mulți. De ce? Pentru că oamenii se consideră că sunt buni însă nu fac nimic... bun!

Păcatul bogatului din parabola pe care ne-a transmis-o Isus este astăzi din ce în ce mai răspândit și numele lui este „indiferență”. În goana de a transforma în aur tot ce atinge, adică de a avea cât mai multă bogăție, omul nu-și mai întoarce privirea spre aproapele său, nu-i mai vede nevoia care-l apasă, nu mai are sensibilitatea față de suferința lui fizică sau spirituală, nu mai are timp și dorință de a-i întinde o mână de ajutor. Este indiferent. Iar această boală îl macină până acolo încât ajunge indiferent și față de Dumnezeu. Bogatului din pilda de azi i s-ar potrivi cuvintele judecătorului nedrept dintr-o altă parabolă a lui Isus: „De Dumnezeu nu mă tem și de oameni nu mi-e rușine” (Lc 18,5).

Isus ne pune în față astăzi două realități: iadul și raiul, și ne lasă libertatea de a alege una dintre ele. Această alegere este posibilă numai aici, pe pământ; după, nu avem decât a ne bucura (sau plânge) de alegerea pe care am făcut-o. Astfel, cel care este indiferent față de aproapele alege chinurile flăcărilor iadului, iar alegerea celui generos și milostiv este „sânul lui Abraham”, adică paradisul. Între bogat și Lazăr exista doar o ușă, pe care cel dintâi ar fi putut cu ușurință să o deschidă, dar nu a făcut-o; și între indiferență și iubire este doar o linie ușor de trecut. Adică nu este chiar atât de greu de a deveni, asemenea regelui Midas, dintr-un om lacom și indiferent un om generos, bun, atent față de cel sărac. Refuzând iubirea, bogatul a transformat ușa într-o prăpastie imposibil de trecut. Refuzând iubirea, și linia dintre indiferență și iubire poate deveni o astfel de prăpastie. Asta înseamnă că alegerile pe care le facem aici, pe pământ, în această viață, nu mai pot fi schimbate în viața de dincolo. Așadar, dacă vrem să ajungem în „sânul lui Abraham”, să cucerim viața veșnică, trebuie să folosim armele iubirii.

Despre aceste arme îi vorbește Abraham bogatului care-l roagă să-l trimită pe Lazăr înapoi în lume ca să-i prevină și pe ceilalți cinci frați ai săi să nu mai fie indiferenți, pentru că, spune Isus, Legea (Moise) și Profeții sunt cuprinse în cele două porunci ale iubirii: iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele (cf. Mt 22,40). Rezultă de aici că doar cel care a dat dovadă de iubire va putea să se bucure în veci de iubirea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, nimeni să nu aștepte milostivire în cer odată ce pe pământ nu a fost milostiv. Pentru a înțelege asta nu este nevoie să vină de pe cealaltă lume vreun mort pentru a ne spune acest lucru. Ne-a spus-o Isus. De la noi se cere doar să-l ascultăm și să punem în practică porunca iubirii, pentru că iubirea care se transformă în fapte poate să încălzească un trup tremurând de frig, poate să astâmpere foamea celui flămând sau setea celui însetat, poate alina durerea celui bolnav, poate șterge lacrima celui îndurerat, îi poate reda speranța celui însingurat, zâmbetul celui întristat etc. Iar dumneavoastră, iubiți credincioși din Parohia „Sfântul Alois Scrosoppi” sunteți oarecum privilegiați în sensul că aveți posibilitatea să faceți toate aceste lucruri, împreună cu Surorile Providenței, pentru beneficiarii acestei „Case a Providenței”, în care se află biserica parohială de care aparțineți.

Dragă Părinte Mihai, parabola evanghelică reprezintă și pentru Sfinția Ta o provocare, mai ales în calitatea ta de păstor de suflete, fiind tu primul în a da exemplu de strădanie în cucerirea vieții veșnice prin trăirea iubirii și milostivirii. Isus te îndeamnă astăzi să nu ții niciodată închisă ușa în fața căreia se află Lazăr cel suferind mai ales sufletește. Eforturile tale trebuie să se îndrepte spre a face din această biserică o anticameră a „sânului lui Abraham”, în care oamenii să găsească alinare în cuvântul proclamat și predicat, în pâinea euharistică ce coboară pe altar prin mâinile și cuvintele tale. Dincolo de orice program pastoral, firul roșu al păstoririi tale să fie îndemnul sfântului Paul către Timotei: „Urmărește dreptatea, evlavia, credința, iubirea, statornicia, blândețea!” (1Tim 6,11), ca să transformi în aur fiecare inimă pe care ți-o încredințează Dumnezeu.

Iar dumneavoastră, iubiți credincioși, nu ezitați să bateți la ușa biroului parohial, la ușa inimii noului paroh al acestei comunități, pentru că asta este nu doar spre binele vostru spiritual, ci și spre binele Pr. Mihai, căci astfel îl ajutați în îndeplinirea misiunii pe care și-o asumă astăzi. Amin.