Iubiți frați și surori în Domnul,

Iată că se apropie de sfârșit Timpul Pascal pe care l-am început împreună la Paște, cu proclamarea solemnă a Învierii Domnului, și-l încheiem azi cu Solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt sau Rusaliile. Dintre toate sărbătorile pe care le întâlnim în Vechiul Testament, în calendarul creștin au trecut doar aceste două sărbători, și nu în zadar: Paștele semnifică trecerea de la moarte la viață, la fel cum evreii au trecut de la sclavie la libertate, iar Rusaliile sunt sărbătoarea primelor roade ale Duhului Sfânt, la fel cum pentru evrei era sărbătoarea la care îi prezentau lui Dumnezeu primele roade ale pământului. Dar ceea ce unește ambele sărbători este faptul că ele sunt sărbători ale luminii: lumina care răzbate din mormântul gol și lumina pe care o revarsă limbile de foc sub chipul cărora Duhul Sfânt coboară asupra Mariei și a apostolilor.

Se povestește că demult trăia într-un oraș din Orient un om care, în fiecare noapte ieșea pe străzile întunecoase având o lampă aprinsă. Într-o noapte s-a întâlnit cu un prieten care, recunoscându-l, l-a întrebat:

— Ce faci, Guno, cu lampa pe străzi, dacă oricum ești orb?

— Eu nu port lampa pentru mine – i-a răspuns orbul –, pentru că oricum știu din memorie toate străzile; port lumina pentru alții, care să vadă ei drumul atunci când mă văd pe mine.

„Voi sunteți lumina lumii” (Mt 5,13), ne spune Isus, iar Timpul Pascal, cu cele două mari sărbători – Paștele și Rusaliile – vrea să facă din noi lămpi care să lumineze drumul celor din jurul nostru, pentru că, așa cum ne-a spus sfântul Paul, fiecare dintre noi am primit manifestarea Duhului spre binele comun (cf. 1Cor 12,7). Noi suntem lampa care luminează, iar focul care ne aprinde este tocmai Duhul Sfânt. Și o face prin trei acțiuni pe care ni le revelează cuvântul lui Dumnezeu.

În primul rând, ca să facă din noi lămpi aprinse, Duhul ne purifică și ne eliberează de păcat și acest adevăr este bine exprimat de Isus atunci când îl suflă asupra apostolilor pe Duhul Sfânt, dându-le puterea de a ierta păcatele (cf. In 20,22-23), și de cuvintele pe care le auzim la spovadă, atunci când preotul, dezlegând, spune că Dumnezeu, Părintele îndurărilor, l-a trimis pe Duhul Sfânt spre iertarea păcatelor. Altfel nici nu se poate, pentru că un om plin de păcate este asemenea unui geam murdar care nu lasă să treacă lumina.

În al doilea rând, Duhul ne transformă în lumină dăruindu-ne multiple daruri. Duhul Sfânt le-a dăruit apostolilor abia umpluți de el, darul limbilor; dar tot el este cel care-i inspiră pe poeți, pe pictori, compozitori, sculptori. Tot el îi face ca unii să cânte frumos, din alții face lectori buni, ministranți de treabă, adorante vrednice, din alții voluntari dedicați în slujirea parohiei sau spre binele aproapelui. Și exemplele nu se încheie aici. Cum spune sfântul Ciril de Ierusalim, „Duhul Sfânt, deși este unul singur și mereu același, îi dăruiește fiecăruia harul care i se potrivește”. Însă darul cel mai mare pe care ni-l oferă tuturor este iubirea.

În al treilea rând, Duhul Sfânt este forța care unește Biserica. Așa se face că toți cei care erau la Ierusalim în ziua de Rusalii și îi auzeau pe apostoli îi și înțelegeau, fiecare în limba lui. Despre aceeași unitate realizată de Duhul Sfânt ne-a vorbit și sfântul Paul, folosind pentru aceasta imaginea trupului, care, deși are multe mădulare, formează un tot întreg. Dimpotrivă, acolo unde Duhul lipsește, lipsește și unitatea, așa cum s-a întâmplat la Babel, când oamenii au fost risipiți pentru că, în păcatul lor, au dorit să fie egali cu Dumnezeu, lipsindu-se de el.

Așadar, iubiți credincioși, pentru a putea fi lumină pentru cei din jurul nostru nu o putem face fără Duhul Sfânt, pentru a fi candele vii avem nevoie să-i cerem lui Dumnezeu iertare pentru păcatele noastre; avem nevoie ca, prin darurile pe care ni le pune la dispoziția Duhul, să fim slujitori, asemenea lui Isus; și, în sfârșit, avem nevoie să fim uniți cu ceilalți oameni prin legătura iubirii și a păcii, evitând orice sentiment care duce la dezbinare. Să-i cerem Tatălui ceresc, prin mijlocirea preasfintei Fecioare Maria, Mireasa Duhului, să aprindă în noi tot mai puternic focul Duhului Sfânt, ca să fim adevărat, asemenea lui Isus, lumina lumii. Într-un mod cu totul deosebit îl implorăm pe Duhul sfânt cu toate darurile sale, asupra sorei noastre care va primi îndată taina sf. Mir. Amin.