Iubiții mei frați și surori în Domnul Înviat,

Ne aflăm în Duminica a II-a a Paștelui, o duminică unică pentru că este denumită în diferite feluri, iar fiecare denumire are ceva de spus pentru ca și noi, asemenea lui Isus, să ajungem la gloria învierii.

Prima și cea mai veche denumire a acestei duminici este Duminica in albis, adică „în alb”, pentru că cei care primeau botezul în Noaptea Învierii în această duminică depuneau haina albă cu care erau îmbrăcați în momentul botezului lor. Această haină albă semnifică viața divină pe care aceștia o primeau prin sfântul Botez. Dar dezbrăcarea hainei albe nu însemna că renunțau la viața divină. Dimpotrivă, erau îndemnați să se integreze în comunitate, să fie la fel cu ceilalți, continuând să se păstreze curați și nepătați, ca haina lor albă, adică să ducă o viață autentic creștină plăcută lui Isus.

Și nouă, creștinilor de azi această denumire pare să ne spună ceva. Și anume, două lucruri foarte importante. Primul ar fi acesta: că trăind în această lume în care diavolul caută la orice pas să ne îndepărteze de Isus, și noi trebuie să păstrăm în noi viața divină primită la botez, pentru a avea parte de „moștenirea nepieritoare, neîntinată, neofilită, păstrată pentru voi în ceruri!” (1Pt 1,4) despre care ne-a vorbit sfântul Petru în Lectura a doua. Al doilea lucru: că pentru a reuși să fim mereu „curați și nepătați ca haina albă”, trebuie să ne amintim mereu de promisiunile de la botez – pe care le-am reînnoit doar o săptămână în urmă – și să le punem în practică.

A doua denumire este Duminica Tomei, denumire care vine de la Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o și care ne vorbește despre cum a ajuns apostolul Toma să creadă în învierea lui Isus. Într-un fel mi-i milă de acest apostol, pentru că oamenii până astăzi își amintesc de necredința lui, puțini fiind cei care își aduc aminte de mărturisirea lui de credință: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (In 20,28). 

Ce înseamnă această denumire pentru noi? În primul rând ne avertizează să fim atenți ca în sufletele noastre să nu apară nicio umbră de necredință, nici în cuvinte, și cu atât mai puțin în faptele noastre, adică să renunțăm la rău și să facem binele. În al doilea rând, să-i repetăm în permanență lui Isus: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”, dovedind prin aceasta că pe primul loc în viața noastră se află Dumnezeu și nu idolii pe care ni-i propune lumea de azi: nici banii, nici puterea, și nici plăcerile trupești etc.

În sfârșit, a treia denumire – cea mai recentă – este Duminica Divinei Îndurări și aceasta i se datorează sfântului Ioan Paul al II-lea. Fiind admirator al sfintei Faustina Kowalska, pe care a canonizat-o la 30 aprilie 2000, chiar în Duminica a II-a a Paștelui, a voit ca în această duminică să fie cinstită în mod deosebit Divina Îndurare. Și dacă e să ne aducem aminte, acest mare pontif, părintele Bisericii noastre locale, s-a întors în Casa Tatălui ceresc chiar în ajunul Duminicii Divinei Îndurări, la 2 aprilie 2005.

Dar ce ne spune nouă această denumire? În primul rând că trebuie să-i fim mereu recunoscători lui Isus – din a cărui coastă străpunsă a izvorât sânge și apă (cf. In 19,34), reprezentate de cele două raze pe care le vedem în icoana lui Isus Milostiv – pentru că prin moartea și învierea sa ne reîmpăcat cu Tatăl ceresc, cel bogat în îndurare (cf. Ef 2,4). În al doilea rând că nu putem să punem la încercare această milostivire divină, adică să acceptăm concubinajul cu păcatul, gândindu-ne că Dumnezeu oricum este îndurător și oricum ne va ierta. Dar mai este încă ceva, și despre ea am auzit vorbindu-se în Lectura întâi: „Toți cei care credeau erau împreună și aveau toate în comun: își vindeau proprietățile și bunurile și le împărțeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare” (Fap 2,44-45), adică este aceea chemare ca și noi să fim buni și milostivi cu cei care au nevoie de ajutorul nostru, să împărțim cu ei bucata noastră de pâine, să le oferim un pahar cu apă, ba chiar și haina noastră. Și să o facem din iubire, pentru că cine-l iubește pe aproapele, acela îl iubește și pe Dumnezeu (cf. 1In 4,20).

Așadar, iubiți credincioși, să ne rugăm Domnului Înviat să ne dăruiască puterea, harul și dorința de a păstra nepătată haina albă primită la botez, avându-l pe el ca Domn și Dumnezeu, mulțumindu-i pentru îndurarea sa și dând dovadă de milostivire față de aproapele nostru. Amin.