Iubiți frați și surori în Domnul,

Se povestește despre sfântul Toma Becket, cum în tinerețea lui, fiind prieten cu regele Henric al II-lea al Angliei, nu a fost un creștin dintre cei mai buni, fiind complice la multe dintre relele pe care stăpânul său le-a săvârșit, inclusiv împotriva Bisericii. Însă după ce a fost numit arhiepiscop de Canterbury, a devenit un cu totul alt om, luptând împotriva păcatului și apărând drepturile Bisericii, fapt pentru care a și fost martirizat în fața altarului catedralei sale în anul 1170.

Sfântul Toma Becket este un exemplu grăitor al trecerii de la omul vechi la omul nou, la fel cum este Maria Magdalena, „din care [Isus] scosese șapte diavoli” (Mc 16,9). Un astfel de exemplu sunt și Petru și ceilalți apostoli, despre care auzim povestindu-se în zilele acestea în Faptele apostolilor.

Într-adevăr, o primă trăsătură a acestor apostoli am văzut-o în Evanghelia de azi: necredința și împietrirea inimii, fapt pentru care îi și dojenește Isus. A venit Maria Magdalena și le-a spus că Isus a înviat, „dar ei, auzind că Isus trăiește și că a fost văzut de ea, n-au crezut-o” (Mc 16,11), la fel cum nu i-au crezut nici pe cei doi ucenici care au stat la masă cu Isus la Emaus (cf. Mc 16,13).

A altă trăsătură a apostolilor este frica. Să ne amintim că, după ce Isus a fost arestat, aproape toți au fugit care și încotro, iar Petru, pentru a-și salva pielea, chiar l-a renegat pe Isus. Ioan, în Evanghelia sa, chiar ne spune că ucenicii stăteau cu ușile încuiate „de frica iudeilor” (In 20,19).

Dar iată că în Lectura întâi de astăzi vedem cu totul altfel de apostoli: nu mai sunt oamenii fricoși, lipsiți de credință și cu inima împietrită; dimpotrivă, plini de curaj răspund Sinedriului și, chiar dacă li s-a poruncit „să nu mai vorbească absolut deloc și să nu mai învețe în numele lui Isus” (Fap 4,18), ei răspândesc și mai departe vestea despre învierea lui Isus.

Ce i-a făcut pe acești apostoli să se schimbe la 180 grade? Răspunsul este simplu: învierea lui Isus. Învierea lui Isus poate face și din noi oameni noi. Cum? Dacă lăsăm ca viața noastră să fie călăuzită de cuvintele lui Petru și Ioan pe care le-am auzit: „Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu!” (Fap 4,19). Atunci când ni se spune să facem anumite lucruri împotriva conștiinței noastre, noi ar trebui să ascultăm de Dumnezeu și nu de cei care nu prețuiesc legea Domnului, de exemplul, atunci când cineva folosește timpul liber de duminică pentru a merge în grădină să sape, sau spală și face curat, etc. Noi ar trebui să știm să-l punem pe locul întâi pe Dumnezeu și sfânta sa poruncă și să-i oferim lui această zi sfântă; dacă unii oameni relativizează poruncile lui Dumnezeu și ne spun că nu este nimic rău dacă nu mergi la biserică în zi de duminică și de mare sărbătoare, invocând diferite motive banale, sau că nu-i mare păcat în a fura, a minți, a înjura, a ucide, a-l urî pe aproapele, a-l bârfi, a-l judeca, cum spuneam justificând situațiile respective cu banalități etc., judecați și voi, iubiții mei, de cine trebuie să ascultăm mai mult? Oare de oameni? Cu siguranță nu, ci de Dumnezeu! Făcând astfel, nu doar că îi devenim plăcuți lui Isus, ci, mai mult de atât, noi înșine devenim apostoli care, prin exemplul bun pe care-l dăm, împlinim îndemnul lui: „Mergând în toată lumea, predicați evanghelia la toată făptura!” (Mc 16,15). Amin.