Iubiți frați și surori în Domnul,

Am auzit în Evanghelie un fragment care ne este bine cunoscut, care prezintă fericirile proclamate de Isus la începutul Predicii de pe munte. Evanghelistul Matei subliniază un aspect interesant, și anume, că, înainte ca Isus să-și înceapă predica, „s-au apropiat de el discipolii săi” (Mt 5,1), și nu doar pentru a-l asculta, ci și pentru a experimenta mai bine bucuria și fericirea ce o simțeau fiind aproape de Isus, pentru că, așa cum spune psalmistul: „Fericirea mea este sa mă apropii de Dumnezeu” (Ps 73,28).

Cu siguranță că fiecare dintre noi tinde spre fericire, dar unde să găsești adevărata fericire, aceea care nu se termină niciodată și care te satisface în totalitate. Mulți cred că starea de fericirea este aceea care naște din experimentarea unor momente extraordinare, și care îți aduc o satisfacție deosebită, însă, din păcate, acest fel de fericire se termină repede și de cele mai multe ori omul rămâne cu un gust amar în gură. Isus, pentru a ne ajuta să găsim această fericire și să ne atingem astfel țelul nostru de creștini, ne propune astăzi opt fericiri. Și vă propun să vedem aceste fericiri, pentru a le înțelege mai bine, pentru a le trăi și a le pune în practică.

Așadar, Isus începe prin a spune: „Fericiți cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăția cerurilor” (Mt 5,3). A fi sărac în duh înseamnă a elibera inima noastră tot ceea ce ne împiedică să ne deschidem lui Dumnezeu, ca să împlinim voința sa, și aproapelui nostru pentru a deveni una cu el și a-l iubi așa cum este. A fi săraci în duh înseamnă a ne pune încrederea nu în bogății, ci în iubirea lui Dumnezeu și în Providența sa. Devenim săraci în duh atunci când ne lăsăm călăuziți de iubirea față de aproapele.

Mai departe Isus continuă: „Fericiți cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiați” (Mt 5,4). Dar cine sunt cei ce plâng și cărora Isus le primite mângâiere? Suntem fiecare dintre noi atunci când ne luăm crucea zi de zi, când o îmbrățișăm cu drag, când mergem alături de Isus chiar și pe drumul Calvarului. Dar nu cu resemnarea celor pesimiști, ci cu speranța creștinului care vrea să devină asemenea lui Cristos chiar și în purtarea crucii.

Mai departe, Isus vorbește despre cei blânzi: „Fericiți cei blânzi, pentru că ei vor moșteni pământul” (Mt 5,5). Dar la cine se referă Isus atunci când vorbește despre cei blânzi? Blând e acela care nu se lasă cuprins de emoții violente, care știe să-și stăpânească ura și mânia. Asta nu înseamnă slăbiciune, dimpotrivă, dragoste, pentru că sentimentul de ranchiună și răzbunare face loc iubirii și bunătății.

Pentru Isus foame şi sete de dreptate aduce fericire: „Fericiți cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura” (Mt 5,6). Ce înseamnă a fi înfometat și însetat de dreptate? Înseamnă a trăi în conformitate cu planul lui Dumnezeu pentru omenire, pe care a voit-o o unică familie, legată prin iubire. Așadar, cei care caută să trăiască în armonie cu orice om este cel care are foame și sete de dreptate. 

Mai departe Isus vorbește despre cei milostivi: „Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire (Mt 5,7). Milostivirea, iată o altă condiție pentru a fi fericiți. Sfântul Ioan Paul al II-lea spunea că „milostivirea este al doilea nume ai iubirii”, milostiv fiind cel care știe să-l accepte pe fiecare om, mai ales pe cel sărac și nevoiaș. O altă trăsătură a omului milostiv este capacitatea lui de a ierta, conform cuvintelor Mântuitorului: „Iertați și veți fi iertați!” (Lc 6,37)

De asemenea Isus îi apreciază pe cei curați cu inima: „Fericiți cei curați cu inima, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8). Cei curați cu inima sunt cei care ascultă și trăiesc cuvântul lui Isus, cei care își au inima plină de Dumnezeu, îndepărtând de la ei orice necurăție în gânduri în fapte, în vorbe, orice minciună, bârfă, calomnie, vorbire de rău etc.

Cât de fericiți am fi auzind că în Ucraina s-a făcut pace. Însă pacea adevărată vine de la Dumnezeu și nu de la politicieni. Isus spune: „Fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fiii lui Dumnezeu” (Mt 5.9). Făcătorii de pace: cine or fi aceștia? Sunt cei care iubesc atât de mult pacea, pe care o poartă în primul rând în ei înșiși, încât nu au frică să intervină în certuri pentru a o readuce între cei separați de discordie. Făcătorii de pace sunt cei care creează legături, stabilesc raporturi între persoane, aplanează tensiunile din familie, de la școală, de la serviciu, din societate etc.

Și în sfârșit Isus se referă și la cei persecutați din cauza dreptății: „Fericiți cei persecutați din cauza dreptății, pentru că a lor este împărăția cerurilor” (Mt 5,10). Poate că cea din urmă fericire proclamată de Isus poate că ne sperie cel mai mult, pentru că din punct de vedere uman nu prea este posibil să fie fericit cel care este persecutat pentru dreptate, pentru credință. Este posibil, însă pentru cel care suferă prigoană din dragoste pentru Isus și aproapele. Cum spune o vorbă populară: „Într-un plop nu aruncă nimeni cu pietre; se aruncă cu pietre într-un pom care aduce roade”.

Iubiți credincioși, aș vrea să închei cu un citat din sfântul Augustin care spunea că „viața fericită este să mă bucur de tine, Doamne”. Așadar, pentru a ne bucura pe deplin de Domnul, calea cea mai sigură este să trăim aceste fericiri, să punem în practică învățăturile care se desprind din ele, fiind conștienți că Dumnezeu nu ne cere nimic din ceea ce este peste puterile noastre. De aceea vă invit să nu încetăm niciodată să ne rugăm Domnului, și să cerem să ne dăruiască puterea Duhului Sfânt pentru că numai astfel vom putea împlini, prin viața, prin faptele și cuvintele noastre, tot ceea ce ne învață Isus prin aceste fericiri evanghelice. Și să nu uitați că numai așa vom putea fi cu adevărat fericiți, o fericire cerească, ce nu se va termina în veci. Amin