Iubiți frați și surori în Domnul,

Ani în urmă exista o emisiune la un post de televiziune care se numea „Iartă-mă”, la care veneau persoane ce-și doreau să ceară iertare și să se împace cu o persoană dragă căreia, cândva și cu ceva, i-a greșit sau a supărat-o. Semnul cererii de iertare era un buchet de flori, pe care, dacă persoana îl primea, înseamnă că-l ierta pe cel care cerea iertare. Unele persoane iertau cu mare bucurie, însă altele rămâneau împietrite în supărarea lor. Același buchet de flori însemna însă nu numai dorința de a fi iertat, dar era și semnul iubirii pe care cel care cerea iertare o avea pentru cel de la care cerea iertare.

Acest fel de a proceda nu este ceva nou. Încă din vechime, oamenii, pentru a-și exprima iubirea față de cineva, îi ofereau daruri. Alteori, atunci când greșeau, ca semn al dorinței de împăcare, de asemenea ofereau daruri. Găsim de multe ori în Vechiul Testament cum, după ce a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, poporul evreu aducea jertfe de ispășire. Dar îi aducea jertfe și ca semn de recunoștință fie pentru iertarea primită, fie pentru toate binefacerile lui. Pe lângă grâu, pâine, vin, ulei, de cele mai multe ori evreii îi ofereau lui Dumnezeu ca jertfă / dar un miel. Și nu în zadar, pentru că mielul era și este simbolul purității, al smereniei, al nevinovăției.

Dar avea oare nevoie Dumnezeu de toate aceste jertfe? Nu desigur. Dar pentru Dumnezeu conta intenția și dorința omului de a-i fi plăcut, conta iubirea și căința cu care omul se apropia de el. Este exact ca în cazul nostru, al oamenilor: pentru noi nu contează atât de mult buchetul de flori, sau cuvintele, sau orice alt dar, ci dorința cuiva de a fi iertat și de a-și arăta dragostea.

Am auzit în Evanghelia de zi cuvintele sfântului Ioan Botezătorul pe care le știm pe de rost, pentru că preotul le repetă la fiecare liturghie înainte de împărtășanie: „Iată-l pe mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (In 1,29) Ioan rostește aceste cuvinte pentru că, profet fiind și pregătind calea Domnului, știa de la Dumnezeu că Isus avea să fie Mielul de jertfă pentru iertarea păcatelor noastre. Până la Isus, jertfa adusă în templul din Ierusalim trebuia repetată în fiecare zi, pentru că era o jertfă ce nu putea obține iertarea deplină a păcatelor. În schimb, viața, patima și moartea lui Isus aveau să fie jertfa desăvârșită, darul cel mai de preț care putea fi oferit lui Dumnezeu și ca semn de mulțumire, și ca semn de împăcare.

Fiind Isus – Mielul lui Dumnezeu – jertfit odată pentru totdeauna pentru păcatele omenirii, după învierea lui, creștinii au încetat să-i mai jertfească lui Dumnezeu miei. Dar jertfa lui nu a fost uitată; ea se repetă în fiecare zi pe altarele noastre atunci când preotul consacră pâinea și vinul, care sunt darurile noastre pe care, împreună cu Isus și prin Isus, i le oferim Tatălui ceresc atât pentru a-i mulțumi (în limba greacă, cuvântul Euharistie înseamnă mulțumire), cât și pentru a-i cere iertare pentru păcate.

De aceea, liturghia este, prin excelență, modalitatea prin care îi putem mulțumi lui Dumnezeu și prin care îi cerem iertare. Însă, privind spre mielul lui Dumnezeu care, pentru noi, pe cruce și pe altar, se jertfește Tatălui ceresc, învățăm de la el că și noi suntem chemați să ne jertfim pentru alții. Evident, nu se are în vedere jertfirea noastră prin răstignire pe cruce, dar oferindu-i lui Dumnezeu durerile noastre, suferințele noastre, renunțările noastre. Atunci când suntem bolnavi și ne doare ceva, în loc să-l întrebăm pe Dumnezeu: „Doamne, de ce tocmai eu?”, am putea spune: „Doamne, ofer această durere pentru cutare sau cutare”. Și atunci, știind că suferim pentru cineva sau pentru ceva bun, nu doar că aducem propria noastră jertfă, dar parcă și durerea ni se pare mai ușor de suportat.

Sau devenim și noi miel de jertfă atunci când, pentru un sărac sau pentru o faptă de binefacere, renunțăm la ceva ce ne place foarte mult: o haină, vreun aliment mai scump, o distracție, un telefon nou, o călătorie etc. Sau o jertfă plăcută lui Dumnezeu este atunci când, supărați fiind, îl iertăm pe cel care ne-a supărat și nu căutăm ocazii de răzbunare, la fel cum nici Isus nu caută niciodată ocazii de răzbunare pentru multele dăți în care-l jignim cu păcatele noastre.

Dacă procedăm astfel, ne unim tot mai mult cu Isus, iar cei care sunt uniți cu Isus ajung să fie sfinți. Și cine dintre noi nu vrea să fie sfânt? Nu este ușor să fim sfinți. Cum m-a învățat mama mea, a deveni om rău dintr-un om bun este ușor; a deveni om bun dintr-un om rău este anevoios. Ca să înaintăm în sfințenie, pe lângă jertfele noastre, pe lângă cererea de iertare pe care i-o înălțăm lui Dumnezeu, pe lângă mulțumirea pe care i-o aducem, într-un cuvânt, pe lângă efortul nostru, avem nevoie de harul lui Dumnezeu. Să implorăm mereu, zi de zi acest har de la Dumnezeu, iar drept recunoștință, să-i dăruim nu buchete de flori, ci un buchet de virtuți și de fapte bune. Amin.