Iubiți credincioși,

Poate ne aducem aminte cum, la 15 aprilie 2019, un incendiu uriaș a distrus unul dintre cele mai cunoscute și frumoase monumente ale lumii: Catedrala „Notre Dame” din Paris, în Franța, un punct de atracție turistică de cea mai mare importanță, care atrăgea anual mulțumi imense de turiști, unii credincioși, alții mai puțin, alții deloc. Aici, de mai mult de două secole, se păstra una dintre cele mai venerate relicve ale credinței noastre: coroana de spini a lui Isus. Unii au comentat atunci că acest incident este o pedeapsă divină, iar alții au mers chiar până acolo încât să spună că sfârșitul timpurilor este aproape.

Dacă ar fi să privim la trecut, nu o dată ni s-a spus că, gata, vine sfârșitul lumii. Așa s-a spus înainte de anul 1000, așa s-a trâmbițat înainte de anul 2000 – și poate că mulți ne aducem aminte de frica ce exista atunci în unii oameni –, așa ni s-a spus înainte de 12.12.2012, și iată că – și pentru asta îi mulțumim lui Dumnezeu – am ajuns astăzi la 13 noiembrie 2022.

Așa era și pe timpul lui Isus. Frumusețea templului din Ierusalim îi uimea pe mulți și atrăgea, la fel ca „Notre Dame” din Paris, mulțimi imense de oameni credincioși sau mai puțin credincioși. Ce a rămas azi din acest templu? Doar Zidul Plângerii, pentru că, așa cum însuși Isus o spusese, într-adevăr templul a fost distrus, astfel încât nu a rămas „piatră peste piatră care să nu fie dărâmată” (Lc 21,6). Când s-a întâmplat acest lucru în anul 70, unii chiar credeau că vine sfârșitul, dar majoritatea creștinilor știau cuvintele Mântuitorului și nu s-au lăsat înșelați, așa că, și-au căutat de treburi pentru ca „să-și mănânce pâinea proprie”, așa cum le scria sfântul Paul tesalonicenilor (2Tes 3,12).

Poate și în zilele noastre mai sunt din aceia care caută exagerat să afle ce le rezervă viitorul. Unii chiar apelează la vrăjitoare și ghicitoare, sau la alte practici păgâne pentru a afla ce va fi mâine sau ce va fi poimâine. Unii mai apelează la Nostradamus sau la baba Vanga, pentru că îi interesează viitorul. Și timpurile pe care le trăim, cu pandemia de care abia am trecut, cu războaie, cu prețurile mari, ne-ar putea face să ne gândim că sfârșitul este aproape și să ne întrebăm asemenea celor care lăudau frumusețea templului: „Învățătorule, când vor fi acestea?” (Lc 21,7)

Dar oare pentru un creștin acestea sunt gândurile care trebuie să-l frământe? Sau aceasta este întrebarea pe care ar trebui să și-o pună? Răspunsul ni-l oferă cuvântul lui Dumnezeu, care ne spune: „Vedeți să nu fiți înșelați și munciți în liniște” (cf. Lc 21,8; 2Tes 3,12). Ar trebui să ne frământe nu întrebarea: „Când va fi sfârșitul lumii”, ci: „Cum mă pregătesc eu pentru sfârșitul lumii?”, pentru că de răspunsul la ea depinde viața noastră veșnică.

Și cum ar trebui să ne pregătim noi pentru sfârșitul lumii, pentru acea zi pe care profetul Malahia o descrie ca pe un cuptor care arde (cf. Mal 3,19)? Să căutăm răspunsul la această întrebare în lecturile pe care tocmai le-am ascultat. Să-l ascultăm pe același profet care ne avertizează că „toți cei mândri și toți cei care săvârșesc nelegiuire vor fi ca pleava”, adică vor fi destinați focului, de aceea profetul continuă că ziua aceea îi va arde „încât nu va rămâne din ei nici rădăcină, nici ramură” (Mal 3,19). Așadar, primul lucru de care trebuie să ne ferim pentru a fi pregătiți pentru ziua Domnului este să ne ferim de păcatul mândriei. Mai întâi față de Dumnezeu, adică să nu fim ca Adam și Eva și să-i călcăm cuvântul, ci să ascultăm de el, urmându-i în toate poruncile. Dar nici față de oameni nu se cuvine să fim mândri, pentru că toți îl numim pe Dumnezeu „Tată” și el ne iubește pe toți la fel. Dacă nu trebuie să fim mândri, cum trebuie să fim? Temători de numele lui, ne îndeamnă Malahia. Dar vrea oare Dumnezeu să ne temem de el? Da și nu, depinde cum înțelegem noi acest lucru. Teama de Dumnezeu nu trebuie să însemne frică, ci respect care izvorăște din iubire. Este ca în familie, când copilul atât de mult își iubește părinții încât se străduie să nu facă nimic rău pentru că nu vrea să-i întristeze. Așadar, ne temem de Dumnezeu atunci când încercăm – chiar dacă nu întotdeauna ne reușește – să fim buni, să nu păcătuim, pentru că orice păcat de-al nostru îl întristează pe Dumnezeu.

Și sfântul Paul ne ajută să ne pregătim cum se cuvine pentru sfârșitul lumii când ne spune că trebuie să-l imităm și să nu umblăm în neorânduială (cf. 2Tes 3,7). Sfântul Augustin spunea că acolo unde nu este ordine nu este nici Dumnezeu. O viață trăită în neorânduială înseamnă o viață trăită în fel de fel de vicii; o viață care este când de partea lui Dumnezeu, când de partea diavolului, după cum i se pare mai bine; este viața trăită în lene, așa cum nu ar trebui să fie viața niciunui om, pentru că lenea este începutul tuturor răutăților, cum spune un vechi proverb. De aceea spune sfântul Paul: „Dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce!” (2Tes 3,10). Și arătați-mi vreun om care nu vrea să mănânce!

Să-l ascultăm și pe Isus, pentru că și el ne învață cum să ne pregătim pentru ziua Domnului. Primul său îndemn să nu căutăm frumusețea exterioară, ci frumusețea interioară, pentru că suntem temple ale Duhului Sfânt și, dacă frumusețea exterioară trece – așa cum a dispărut frumusețea lăudată de unii a templului din Ierusalim –, frumusețea interioară rămâne și cu ea ne vom prezenta la sfârșit în fața lui Dumnezeu. Cum se dobândește această frumusețe? Făcând ordine în viața noastră, adică renunțând la vicii și ducând o viață de virtuți, o viață trăită mai presus de toate în credință, speranță și iubire.

Al doilea îndemn este acesta: „Vedeți să nu fiți înșelați” (Lc 21,8). Să nu ne lăsăm înșelați de diavol, care ne poate șopti că nu-i nimic rău în a fura, sau a minți, sau a lucra duminica, sau a nu veni la biserică, sau a nu te ruga – și exemplele ar putea continua – pentru că atunci putem face ceva mai bun. Nimic mai greșit, pentru că scopul nu scuză mijloacele și nu poate fi folosit ceva rău pentru a obține ceva bun!

Isus ne atenționează că mulți vor veni în numele lui și vor predica tot felul de neadevăruri, dar noi să nu mergem după ei (cf. Lc 21,8), pentru că nu sunt decât înșelători și mincinoși. Astăzi mulți încearcă să ne convingă că numai ei dețin cheia mântuirii. Însă, pentru noi, cei care l-am cunoscut pe Isus, mântuirea se obține numai în Biserica pe care Isus a întemeiat-o pe stânca sfântului Petru (cf. Mt 16,18).

În sfârșit, tot de la Isus învățăm că, pentru a fi pregătiți pentru ziua finală, trebuie să ne folosim de orice ocazie pentru a da mărturie despre el în fața tuturor oamenilor, mai ales a celor care râd de noi că suntem altfel de creștini. Poate pentru unii e o rușine de a se numi creștini catolici, dar nu și nouă. Dimpotrivă, noi trebuie să fim statornici în credința noastră creștină catolică și să arătăm că suntem așa nu numai prin cuvânt, ci, mai ales, prin viața noastră, prin faptele noastre, iar pentru asta nu putem lăsa ca, în viața noastră, să fie loc pentru păcat, pentru răutate, pentru vicii, pentru diavol. Trebuie să fim numai ai lui Cristos!

Iubiți credincioși, după ce am ascultat cuvântul Domnului, în curând ne vom apropia de preasfânta Euharistie. Să-i cerem lui Isus ca iubirea Duhului Sfânt să ne împodobească cu virtuți, ca să nu fim lăsați pradă focului veșnic, și să fim mereu înfrumusețați de focul iubirii lui Dumnezeu. Amin.