Dragi confrați preoți, iubite persoane consacrate, dragi credincioși,

Iată că, împreună cu Isus am intrat în Ierusalim, urmând ca, pe parcursul Săptămânii Sfinte, să-i fim alături în patima, moartea, îngroparea și învierea sa. Dacă în Vinerea Pătimirii vom fi cuprinși de tristețea răstignirii și a morții Domnului, iar în Duminica Învierii ne vom bucura de victoria lui asupra morții, azi, în Duminica Floriilor, trăim singura zi din an în care bucuria se îmbină cu tristețea, lumina cu întunericul, extazul cu agonia, triumful cu respingerea, ziua în care, pe lângă cântarea de laudă: „Binecuvântat cel ce vine, regele, în numele Domnului” (Lc 19,38), auzim înfricoșătorul strigăt: „Răstignește-l, răstignește-l!” (Lc 23,21)

Ținând cont de acest specific al Duminicii Floriilor, am putea spune că aceasta este ziua în care, ca într-o oglindă, vedem întreaga noastră viață ca o succesiune de momente fericite și încercări, de bucurii și dezamăgiri, de lumină și deznădejde. Iar această succesiune de bine și rău reprezintă pentru fiecare o ocazie propice de a reflecta la propria relație cu Dumnezeu. 

Să privim la Isus. Strigătul: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Ps 21,2), dovedește că întreaga lui viață pământească a fost orientată spre Tatăl, indiferent de evenimentele fericite sau nefericite prin care a trecut. Și chiar dacă pare a fi un strigăt de disperare, este de fapt începutul unei rugăciuni ce exprimă și inspiră încredere: „Dar tu, Doamne, nu sta deoparte, ajutorul meu, grăbește-te să mă ajuți!” (Ps 21,20). Iar profetul Isaia ne-a asigurat că Domnul Dumnezeu i-a venit în ajutor (cf. Is 50,7). Și momentele de bucurie, cum a fost cel al cinei pascale, dovedește relația strânsă care-l unea pe Isus cu Tatăl ceresc. Pâinea și vinul simbolizează această bucurie, iar Isus nu doar că-l binecuvântează pe Dumnezeu, ci îi și mulțumește pentru această bucurie pe care, înainte de pătimirea sa, o împărtășește stând la masă cu ucenicii săi.

Pornind de la această icoană a relației cu Dumnezeu, să ne cercetăm cugetul întrebându-ne: Care este atitudinea noastră față de Dumnezeu în momente de bucurie și de tristețe. Se poate întâmpla și, cu părere de rău, se întâmplă ca bucuria să ne fie un prilej de a uita de Dumnezeu și de a nu-i mulțumi. Dar și o durere poate deveni un motiv de disperare, iar disperarea ne separă de Dumnezeu. Și în loc de a-i cere ajutorul, repetăm într-una: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”, fără să conștientizăm că, de fapt, suntem noi cei care l-am abandonat pe Dumnezeu.

Iubiți frați și surori, Duminica Floriilor ne amintește că viața noastră pământească trebuie să fie orientată spre Tatăl ceresc, indiferent de bucuriile sau tristețile prin care trecem. Papa Francisc spunea că „Floriile și crucea merg împreună”. Doar mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru ele și acceptându-le pe amândouă cu încredere deplină în ajutorul divin putem ajunge în viața cerească. Amin.