Iubiți credincioși,

Cred că majoritatea dintre dumneavoastră ați auzit de sfântul polonez Maximilian Maria Kolbe, cel care a murit ca martir în lagărul de exterminare de la Auschwitz, dându-și viața pentru a o salva pe cea a lui Franciszek Gajowniczek, un tată de familie, care fusese desemnat, de către un ofițer german, să moară alături de alți nouă deținuți, din cauza unui alt deținut ce reușise să evadeze. Era sistemul nazist conform căruia, pentru un deținut evadat și negăsit, trebuiau să moară zece. Era un principiu folosit cu mii de ani în urmă de unele popoare din Orient, la care, pentru un om ucis, rudele lui aveau dreptul să măcelărească întreaga familie a ucigașului. De aceea, legea talionului „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” a fost dată de către Moise pentru a-i atenționa pe evrei să-și facă dreptate în baza acestui principiu al echității, astfel că pentru un ochi scos nimeni să nu-i scoată celuilalt doi ochi.

Dar iată că vine Isus și pare că ar vrea să schimbe această lege, el, care, așa cum am auzit duminica trecută, a spus că nu a venit să desființeze legea, ci să o împlinească. Și aici ne-am putea întreba: oare nu se contrazice Isus când, pe de o parte, afirmă că împlinește legea, iar, pe de altă parte, zice: „Ați auzit că s-a spus în trecut..., eu însă vă spun” (cf. Mt 5,38-39)? Nu, nu se contrazice, pentru Isus nu desființează și nici nu schimbă legea, cio împlinește, adică îi adaugă ceea ce îi lipsea, arătând că aceasta trebuie să fie plină de iubire, pentru că legea fără iubire împietrește inimile oamenilor. Iar Isus nu vrea să aibă ucenici cu inima împietrită. Pentru el cel mai mult ce contează este iubirea care merge înaintea dreptății, iubirea care face ca legea să fie nu un șir de prescrieri obligatoriu de împlinit, ci o călăuză sigură spre împărăția lui Dumnezeu. 

Și Isus este primul care dă dovadă că pentru el iubirea contează mai mult decât dreptatea. Dacă e să fie „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, în loc să coboare el în lume și să ne mântuiască, ar fi fost drept ca omenirea păcătoasă să fie distrusă de Dumnezeu. Dacă e să fie „iubește-ți aproapele și urăște-ți dușmanul”, ar fi fost drept ca omul, devenit dușman al lui Dumnezeu prin păcat, în loc să aibă parte de iubire, să primească ură și dușmănie. Dar Dumnezeu nu acționează după felul nostru limitat de a fi: el este Iubire, așa cum ne spune evanghelistul Ioan și ne iubește „așa precum un tată își iubește copiii”, după cum am auzit și în Psalmul pe care l-am cântat (Ps 102,13).

Intenția lui Isus este să ne vindece de o iluzie care, cu părere de rău, mai domină astăzi, și anume: că se poate opri răul făcând un rău egal, că nedreptatea suferită din partea cuiva trebuie răzbunată, că singura armă împotriva violenței este violența. Leacul împotriva acestei iluzii sunt cuvintele lui Isus: „Ați auzit că s-a spus..., eu însă vă spun” (cf. Mt 5,38-39), și tocmai prin aceste cuvinte el ne vorbește despre iubire. Pentru că fără iubire, simțul datoriei îl face pe om irascibil; fără iubire, responsabilitatea îl face pe om necuviincios; fără iubire, dreptatea îl face pe om crud; fără iubire, adevărul îl face pe om critic; fără iubire, educația îl face pe om ipocrit; fără iubire, deșteptăciunea îl face pe om șiret; fără iubire, amabilitatea îl face pe om fățarnic; fără iubire, competența îl face pe om îndărătnic; fără iubire, puterea îl face pe om tiran; fără iubire, cinstea îl face pe om îngâmfat; fără iubire, bogăția îl face pe om zgârcit; fără iubire, credința îl face pe om fanatic.

Iubirea îl edifică pe om și face din el templul lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt care, așa cum spune vechiul imn Veni, creator Spiritus, este caritas – iubire. Dimpotrivă, ura chiar și față de dușman (care ar putea fi îndreptățită după legea talionului), distruge acest templu, pentru că ura este ca o molie care roade sufletul, inima și gândurile omului. Și-l distruge nu doar pe om, ci și ceea ce este în afara lui.

Ce l-a făcut pe sfântul Maximilian Maria Kolbe, la doar cei 47 de ani ai săi, să moară în locul lui Franciszek Gajowniczek? Evident, iubirea, care, înflăcărată de credință, a devenit milostivire; care, stimulată de simțul datoriei lui de preot, a devenit compasiune, iar alături de responsabilitatea sa față de fiecare suflet, iubirea a devenit dăruire și scara care l-a condus la sfințenie, la cer. Iubirea l-a făcut să fie al lui Cristos, al lui Dumnezeu.

Iubiți credincioși, fiecare dintre noi ar trebui să se întrebe sincer în fața propriei conștiințe, ce valoare au cuvintele lui Isus pentru mine, și dacă le consideră importante și de ajutor în desăvârșirea vieții sale interioare, atunci să-și propună ca, începând de azi, să pună mai presus de orice lege iubirea ce naște din credința în Dumnezeu, pentru că numai iubind cu adevărat vom putea împlini orice lege. Așa să ne ajute Dumnezeu. Amin.