Dragi confrați preoți, dragi persoane consacrate, iubit popor al lui Dumnezeu,

Atunci când se începe zidirea unei biserici, episcopul mai întâi de toate pune piatra de temelie a viitoarei case a lui Dumnezeu care, pentru comunitate, devine centrul vieții de credință. În jurul acestei pietre de temelie se va pune, una câte una, celelalte pietre, până când biserica va fi gata să-i primească pe credincioși, dar mai ales să-l primească pe Cristos, prezent acolo și prin preoții săi, prezent în al său cuvânt, în sfânta Euharistie și în celelalte sacramente. Cu 33 de ani în urmă, în 1990, a fost sfințită această biserică, pe care ați zidit-o, piatră cu piatră, cu propriile forțe și ați închinat-o sfintei Marta. De atunci, și în alte comunități ale diecezei noastre au fost puse pietre de temelie ale multor biserici, încununate cu semnul mântuirii noastre – crucea lui Isus.

Am ascultat azi în Evanghelie cum Isus îi spune lui Petru că el este piatră și că pe această piatră el își va zidi Biserica (cf. Mt 16,18), adică, din voința divină, Petru devine piatra de temelie a Bisericii, peste care, de-a lungul timpului au fost puse o mulțime de pietre care formează Biserica. Conform primei Scrisori a Sf. Petru aceste pietre sunt de fapt toți credincioșii care au trăit, trăiesc și vor trăi, mărturisind cu viața lor, credința în Sfânta Treime. Aceste pietre suntem și fiecare dintre noi, adunați astăzi aici, în această biserică din Slobozia Rașcov. Însuși Petru, devenit piatră de temelie a Bisericii lui Cristos, ne spune astăzi că „și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți într-o casă spirituală” (1Pt 2,5).

Într-o lucrare scrisă încă la începuturile creștinismului și care se numește Păstorul lui Hermas se povestește despre o viziune a lui Hermas, în care îngerii construiau un turn folosind fel și fel de pietre: unele erau netede și frumoase, altele mai colțuroase pe care îngerii le șlefuiau; altele nu erau bune de nimic, fiind aruncate în mare. O bătrână înțeleaptă i-a explicat lui Hermas că turnul este Biserica, iar pietrele sunt oamenii. Cele netede și frumoase sunt oamenii sfinți; cele colțuroase sunt oamenii care, deși păcătoși, se căiesc și sunt curățați de păcatele lor; în sfârșit, cele care erau aruncate sunt oamenii care nu se căiesc de păcatele lor, soarta lor fiind iadul.

Așadar, pentru a fi „pietre vii” cu care Cristos își zidește Biserica trebuie să lucrăm mereu la curăția sufletelor noastre invocând milostivirea și iertarea lui Dumnezeu. Și unde putem obține această iertare? Isus ne-a spus-o clar în Evanghelie: în Biserică, pentru că orice păcat pe care Petru – adică preoții Bisericii – îl dezleagă pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri (cf. Mt 16,19), adică va fi iertat de Dumnezeu. Dar exista și păcate pe care Petru nu le dezleagă. Care anume? Sunt acele păcate de care oamenii nu se căiesc, pentru care nu le pare rău, pentru care nu-și cer iertare.

Zidindu-și Biserica pe Petru, Isus îi încredințează și cheile împărăției cerului (Mt 16,19) și multe sunt relatările care îl arată pe acest apostol ca purtând niște chei uriașe cu care descuie paradisul (sau îl încuie). De fapt, de rând cu Petru, într-un fel cheia împărăției cerurilor ne-a fost încredințată și nouă, pentru că depinde și de noi dacă în fața noastră se vor deschide sau nu porțile paradisului. Această cheie este căința, este cererea de iertare pentru păcatele noastre, este dezlegarea de păcate în sacramentul Spovezii și iertarea dăruită nouă de Dumnezeu în mare sa iubire și a cărui bunătate, așa cum am cântat la Psalmul responsorial, este veșnică (cf. Ps 137[138],8).

Dragii mei frați și surori în Domnul,

Sunt convins că doriți să fiți numiți de Isus fericiți așa cum l-a numit fericit și pe Petru (cf. Mt 16,19). Pentru asta este nevoie ca și noi, asemenea acestui apostol, să-l mărturisim pe Isus ca Fiul Dumnezeului celui viu (cf. Mt 16,16), adică să ducem o viață sfântă, să iubim Biserica lui Cristos, să fim „pietre vii” ale acestei Bisericii și să nu încetăm să-i cerem iertare lui Dumnezeu atunci când greșim. Făcând astfel, îi vom da glorie în veci lui Dumnezeu, așa cum ne-a învățat sfântul Paul în Lectura a doua. Amin.