Restricțiile și distanța socială cu siguranță nu au descurajat preoții din Dieceza de Chișinău, care, după ce au luat act de deciziile autorităților moldovenești, precum și de indicațiile primite de la Sfântul Scaun, au organizat o prezență pastorală atentă și creativă.
Unii au ales să transmită în direct și online liturghiile, alții au dat indicații credincioșilor lor unde pot urmări liturghiile pe rețelele sociale, ținând cont de limba vorbită.
Nimeni nu a fost lăsat în singurătate, o spune și parohul din Slobozia-Rașcov, Pr. Janusz Marcin, care a rezumat experiența sa: „În perioada de carantină, la început și în timpul Săptămânii Sfinte, am reușit să vizitez toți enoriașii de două ori. Au primit Sacramentul Spovezii în curțile caselor lor. Am distribuit măști refolosibile. Am înregistrat un grup de voluntari la poliția raională Camenca, astfel încât aceștia să se poată deplasa liber la magazinele și farmaciile din regiune. În fiecare zi comunic prin telefon cu enoriașii. Am suficient de muncă. Când epidemia se va încheia, voi pleca în vacanță”.
În schimb, Pr. Daniel Medveș, parohul din Grigorăuca, a menținut, de asemenea, legătura cu credincioșii săi, deși nu a transmis liturghiile pe internet: „Cu ocazia Paștelui le-am trimis tuturor un videoclip care explică Paștele și am distribuit mesajul episcopului adresat comunității. De multe ori telefonez credincioșii și, dacă este necesar, merg să îi vizitez acasă. Celebrez Sfânta Liturghie în fiecare zi împreună cu un credincios care mă ajută. În Duminica Floriilor am dat ramuri verzi tuturor familiilor catolice”.
Este interesantă și experiența Pr. Chruslak Artur Tomasz, responsabil pentru Calea Neocatecumenală: „Noi facem liturghia în ziua de miercuri seara și Euharistia sâmbătă seara. Fiecare familie este în casa sa și eu celebrez în casa mea, dar prin intermediul „Zoom” ne adunăm. După Paste noi am început „viața normală” a comunității prin internet”.
„Nu a fost un Paște mai puțin solicitant – a spus Pr. Mihai Bălan, parohul Parohiei „Providența Divină” din Chișinău – de fapt am vizitat familiile parohiei și acolo unde a fost necesar a făcut și daruri pentru sărbătoarea Paștelui. Toate liturghiile au fost transmise pe canalul de Youtube, așa cum făceam și înainte, chiar dacă nu a fost ușor să celebrăm având o biserică fără credincioși în fața noastră. În fiecare zi telefonez familiile, am grijă să le contactez și încerc să mă fac prezent”.
Vicarul Parohiei „Providența Divină”, Pr. Gabriel Cochiorca a continuat, pe lângă restul activităților, să țină legătura cu tinerii: „Am organizat întâlnirea tinerilor din parohie în Duminica Floriilor, pe canalul Zoom, reflectând împreună la mesajul Papei și al Episcopului. Acum pregătesc o video cateheză pentru copiii care se pregătesc pentru Prima Împărtășanie”.
Pr. Piotr Kuszman, parohul din Tiraspol, a organizat acțiunile liturgice zilnice pe pagina de facebook, de la Sfânta Liturghie până la Adorația Euharistică și recitarea Sfântului Rozariu. În același timp, a considerat important ca un gest de credință să aducă Euharistia în privat în diverse puncte din oraș, invocând binecuvântarea Domnului și chemând pe credincioși la o credință mai intensă în această perioadă.
Acestea sunt experiențele doar unora dintre preoți, dar și toți ceilalți au reușit să însoțească comunitățile în aceste momente, astfel că vor urma mărturiile celorlalți păstori, pentru a putea fi cunoscut tot ceea ce se face în diferitele parohii ale Diecezei.