Un grup de preoți din Dieceza de Chișinău a participat la cea de-a 25-a ediție a Exercițiilor spirituale internaționale pentru preoți, desfășurată la Medjugorje în perioada 4-9 iulie 2022.
Tema Exercițiilor a fost: „Învățați de la Mine și veți găsi odihnă (Mt 11,28-30). La școala Maicii Domnului”. Exercițiile au fost conduse de părintele Damir Pavić, un călugăr franciscan.
Ca de fiecare dată, și în acest an au fost din nou enoriașii parohiei Medjugorje cei care au oferit ospitalitate și cazare gratuită mai multor preoți participanți la exercițiile spirituale.
Toate zilele au fost marcate de următoarele rânduieli: Sfânta Liturghie, ascultarea meditațiilor dictate de părintele predicator, rugăciunea de vindecare, recitarea Sfântului Rozariu, adorația euharistică. Momentele importante au fost recitarea Sfântului Rozariu pe Dealul Aparițiilor, Calea Crucii pe Muntele Crucii și spovada, adorarea Crucii Domnului și vizitarea mormântului lui Fra Slavko Barbarić. La finalul Exercițiilor, a existat și un moment de schimb de experiență și mărturii.
În ciuda oboselii cauzate de lunga călătorie spre Bosnia, a fost un moment de credință profundă pentru preoții noștri, la "școala" Fecioarei Maria. Sacrificiul pe care l-au înfruntat a produs beneficii și valori spirituale pentru ei și, cu siguranță, pentru întreaga comunitate catolică moldovenească.
C.L.