Dieceza de la Chișinău are în prezent atât preoți autohtoni, cât și fidei donum, precum și membri ai comunităților călugărești.
 
Preoții autohtoni și-au maturizat vocația în comunitatea catolică moldovenească, unii chiar cu o experiență ortodoxă anterioară. Formarea preoțească au urmat-o în afara țării și reprezintă, datorită „stabilității” în țară, realitatea viitoare a Bisericii Catolice din Moldova.
 
O altă prezență importantă este cea a preoților fidei donum, veniți din alte țări și oferiți de alte dieceze Bisericii Catolice din Moldova pentru o perioadă bine definită. Este o prezență importantă, formarea lor este legată de realitățile ecleziale ale țării de origine, sunt purtători de experiențe noi, care însă trebuie întotdeauna adaptate condiției ecleziale locale. Pentru preoții fidei donum, predomină legătura cu dieceza  de origine, care trebuie păstrată, atât prin extinderea colaborării dintre episcopi, cât și prin atragerea de ajutor și sprijin pentru slujirea pastorală.
 
Persoanele consacrate sunt o altă prezență valoroasă și, printre aceștia, de asemenea, există și localnici, care, legați de o familie călugărească, își desfășoară slujirea în baza acordurilor existente cu dieceza. Institutele de viață consacrată oferă o contribuție deosebit de semnificativă la misiunea Bisericii locale, iar persoanele consacrate primesc o misiune pastorală și participă la viața clerului diecezan și își împărtășesc carisma apostolică. În special, comunitățile călugărești oferă modele de viață fraternă care edifică și prezbiteriul diecezan.
 
Prezența preoțească în Moldova trebuie să fie hrănită, din acest motiv este importantă îngrijirea pastorală a vocațiilor, căutarea în rândul tinerilor a celor care ar fi disponibili să pornească pe o cale de discernământ. Acesta este un pas fundamental, deoarece nimeni nu se hotărăște să fie preot și nu devine unul în mod automat, sau ca și cum ar fi alegerea unei profesii.
 
Tânărul trebuie să parcurgă o cale de discernământ și ascultare a lui Dumnezeu în viața sa, cu îndrumarea unui director spiritual, rugăciune și dialog cu cuvântul lui Dumnezeu, participare la viața sacramentală și experiențe ale vieții ecleziale în parohia sa.
 
Nimeni nu poate deveni preot doar pentru că așa a decis singur, ci printr-un dialog interior cu Dumnezeu, care ajută la înțelegerea chemării căreia trebuie să-i răspundă. Un tânăr care face discernământ și înțelege că a fi preot nu este vocația sa, cu siguranță va fi un soț și un tată bun.

C. L.