Începând cu 29 octombrie și până la 2 noiembrie 2016, în orașul italian Rimini și-a desfășurat lucrările cea de-a 40-a Conferință națională a animatorilor Mișcării Reînnoirea în Duh. Leit-motivul acestei întâlniri au fost cuvintele din Faptele apostolilor „Un singur trup și un singur suflet” (4,32), care caracterizează comunitatea primilor discipoli ai lui Isus. Și Dieceza de Chișinău a participat la această conferință prin câțiva reprezentanți ai mișcării din Parohia „Sfinții Arhangheli” din Bălți, și anume Sr. Dorota Pszehszta, Vladislav Laski, Victoria Cocearovscaia, grupul fiind însoțit și condus de Pr. Vasili Cohanovschi.
Conferința a început sâmbătă, 29 octombrie, la ora 15.30, cu salutul adresat participanților de dl Salvatore Martinez, președintele mișcării, și cu rugăciunea comună în stil RNS, în timpul căreia și-au unit vocile cei aproximativ 5.000 de participanți. A urmat apoi conferința dlui Mario Landi, coordonatorul național al mișcării, cu tema „Deja de 40 de ani animatorii își îndeplinesc misiunea pe calea spre unitatea spirituală”. Prima zi s-a încheiat cu sfânta Liturghie pontificală, celebrată de Preasfințitul Francesco Lambiasi, episcop de Rimini.
30 octombrie. După rugăciunea comunitară a urmat conferința Mons. Antonio Pitta, profesor de exegeză la Universitatea Pontificală din Lateran. Plecând de la textul din 1Cor 2,3-5, a vorbit despre viața grupului drept comunitate bazată pe patru aspecte esențiale: 1) experiența Duhului Sfânt după revărsarea lui și conformarea noastră lui Isus; 2) experiența kerygmei, adică a vestirii cuvântului lui Dumnezeu; 3) experiența schimbării prin revărsarea Duhului Sfânt și calea noastră spre o viață nouă; 4) ucenicia, revărsarea Duhului Sfânt și creșterea noastră în slujire și misiune. După conferință a urmat sfânta Liturghie, celebrată de Mons. Antonio Giuseppe Caiazzo, arhiepiscop de Matera-Irsina. După-amiază s-au desfășurat seminarele pe temele: „Pregătirea pentru seminarul «viața nouă»” și „Însoțirea fraților în cadrul seminarului «viața nouă»”. Ca o încununare a zilei au fost mărturiile diferitelor grupuri de rugăciunea despre implicarea lor în diverse inițiative în Anul Milostivirii.
La 31 octombrie, după tradiționala deja rugăciune carismatică, Luis Navarro, profesor și rector al Universității Pontificale „Santa Croce” din Roma, în conferința prezentată a vorbit despre edificarea comunității carismatice și despre rolul carismelor în unitatea și slujirea eclezială. A urmat sfânta Liturghie, mărturiile și seminarul cu tema „Cum să deosebim și să dezvoltăm carismele. Rolul carismei”.
Ziua de 1 noiembrie a început cu mărturia tinerilor care au petrecut două săptămâni în Republica Moldova, la Bălți, în cadrul unui campus de evanghelizare, împărtășind celor prezenți impresiile și bucuriile. După rugăciunea comunitară, dl Salvatore Martinez a prezentat conferința cu tema: „Comunitatea euharistică, îmbogățită prin Duhul, în răspândirea evangheliei”. Această conferință a fost o sinteză a succeselor și problemelor mișcării în cei 40 de ani de istorie. A urmat sfânta Liturghie, care a și pus punct întâlnirii.
Pr. Vasili Cohanovschi