În inima sezonului cald, Biserica se oprește cu bucurie și recunoștință pentru a sărbători solemnitatea „Adormirea Maicii Domnului”. O sărbătoare care se concentrează pe împlinirea călătoriei de viață și credință a Mariei, dar mai presus de toate lucrarea de dragoste pe care Dumnezeu a realizat-o în ea, găsind-o pe deplin disponibilă: „căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt”.

Dar ce anume ne invită Biserica să medităm cu ocazia solemnității „Adormirea Maicii Domnului”?

Suntem chemați să întâmpinăm în credință este faptul că, la sfârșitul vieții ei pământești, Maria a putut imediat, fără a fi nevoie să aștepte „sfârșitul timpurilor”, să experimenteze învierea finală și întâlnirea definitivă cu Domnul.

Prin urmare, în „Adormirea Maicii Domnului” putem contempla scopul suprem al Răscumpărării, de fapt ceea ce i s-a întâmplat Mariei, imediat după încheierea vieții ei pământești, i se va întâmpla fiecăruia dintre noi în momentul învierii. Din acest motiv, Conciliul amintește că Ridicarea în slavă a Mariei este dată oamenilor ca „semn al speranței și al mângâierii sigure”. Prin urmare, contemplarea solemnității „Adormirea Maicii Domnului” înseamnă și simțirea chemării la încredere în rezultatul bun și pozitiv al istoriei.

Odată cu „Adormirea Maicii Domnului”, proclamăm că Maria a dobândit glorie în trup și suflet și recunoaștem că noi, precum Maria, suntem chemați să participăm la planul lui Dumnezeu.

Prin urmare, astăzi sărbătorim o solemnitate care vorbește despre „viitorul nostru”, despre învierea morților, dar în același timp despre „prezentul nostru”, pentru că viața celor înviați începe deja acum, în da-ul nostru cotidian către inițiativele lui Dumnezeu.

C.L.