Episcopul de Chișinău, PS Anton Coșa, a primit vizita de bun venit a episcopului de Djibouti și Administratorului Apostolic al Somaliei, Mons. Giorgio Bertin, membru al comunității călugărești a Fraților Minori Conventuali, de origine italiană și care deja de 40 de ani slujește în acea regiune a Africii.
 
Episcopul Bertin a sosit însoțit de câțiva reprezentanți ai organizației Catholic Relief Services (CRS), în special Hani El-Mahdi, responsabil pentru Europa, Orientul Mijlociu și Asia Centrală, Davide Bertocchi, responsabil pentru Irak, dar temporar și pentru Moldova, împreună cu Maria Jose Alonso, care se află în prezent în Moldova și conlucrează cu Fundația „Caritas Moldova”.
 
A fost o discuție sinceră și deschisă, iar episcopul Bertin și însoțitorii săi au dorit să afle despre realitățile din dieceza noastră și despre opera de caritate care este realizată în beneficiul refugiaților ucraineni.
 
La sfârșitul întâlnirii, episcopul de Djibouti a prezidat sfânta Liturghie în Catedrala „Providența Divină”, unde a fost așteptat de credincioșii care participă la liturghia în limba engleză în fiecare sâmbătă. Episcopul Anton Coșa a dorit să concelebreze alături de confratele său, fiind prezent și vicarul parohial, Pr. Gabriel Cochiorca.
 
A fost un frumos moment de comuniune eclezială a două realități îndepărtate geografic una de cealaltă, dar unite de același spirit misionar. Un mesaj frumos la început de octombrie, luna misionară.

C. L.