Răspunzând invitației președintelui Parlamentului Republicii Moldova, dl Andrian Candu, episcopul de Chișinău, PS Anton Coșa, însoțit de vicarul general al Diecezei de Chișinău, Mons. dr. Benone Farcaș, a participat, în dimineața zilei de 27 aprilie 2015, la ședința solemnă a Parlamentului Republicii Moldova, prilejuită de aniversarea a 25 de ani de la desemnarea oficială a tricolorului în calitate de drapel de stat al Republicii Moldova. Ședința Parlamentului, începută la ora 9.30 a fost precedată de un moment artistic, centrul căruia l-a reprezentat „Dansul Tricolorului”, și de un cuvânt de salut adresat invitaților de dl Andrian Candu, în fața clădirii Parlamentului.
Invitația adresată de președintele Parlamentului este un semn al prețuirii de care se bucură cultul catolic în țara noastră și al respectului față de această minoritate religioasă, iar participarea păstorului nostru la acest eveniment vine să indice dorința sa de a colabora și mai strâns cu autoritățile statului.
Pr. Petru Ciobanu