Prin bunăvoinţa sr. Jolanta Kolata din Râbniţa, primim la redacţie informaţia că în perioada 4 – 9 noiembrie, la Râbniţa, au fost ţinute exerciţii spirituale pentru preoţii şi surorile care activează în Decanatul de Transnistria (4 – 6 nov), pentru grupele de laici implicaţi în programul de reînnoire a programului pastoral (6 – 8 nov) şi o zi de reculegere pentru membrii Legiunii Mariei din Dieceza de Chişinău.
Tema principală a întâlnirilor conduse de pr. Stanislaw Zajac din Polonia, a fost pentru preoţi - Comunicarea interpersonală, luând în considerare nevoia de relaţionare a fiecărui credincios şi lucrător pastoral, un instrument de bază a acestui tip de introspecţie fiind metoda psihologiei tranzacţiei, iar pentru grupele de laici - Consideraţii asupra virtuţii credinţei.
A fost abordată şi importanţa controlului sentimentelor în activitatea pastorală, didactică şi socială. În acest scop o mare parte a timpului a fost alocată exerciţiilor practice de relaţionare ţinând cont şi de înţelesul şi scopul comunicării, limbajul comunicării, diversitatea comunicării, reversibilitatea informaţiei, capacitatea de a asculta în mod activ sau pasiv.
De menţionat că la exerciţiile spirituale pentru grupurile de laici au participat şi credincioşi din Raşcov şi Sloboda Raşcov.