Sâmbătă, 13 aprilie la Râbniţa (Transnistria), a avut loc Întâlnirea Acies a Legio Mariae, o ocazie anuala pentru un pelerinaj spiritual pe urmele Preacuratei Fecioare Maria, in diferite parohii ale Diecezei. Anul acesta au participat peste 90 din membrii acestei miscări, printre care şi un grup de copii de la Sloboda-Rascov.

 

Începând din 2004, în Dieceza de Chişinău, de Buna-Vestire, sau la o dată apropiată de această sărbătoare, credincioşii din parohiile Diecezei, unde sunt constituite grupuri de Legio Mariae, împreună cu preoţii asistenţi şi cu episcopul Diecezei, se adună pentru a celebra un eveniment important din viaţa acestei mişcări numit «Acies», când sunt primiţi noi membrii în cadrul acestei mişcări iar ceilalţi membrii îşi reînnoiesc promisiunile lor specifice. Acest eveniment a devenit o adevărată sărbătoare diecezană la care participă un număr impresionant de persoane, luând în consideraţie faptul că există grupuri constituite în 10 parohii, cu un total de 193 de membrii.

 

Sf. Liturghie solemnă a fost celebrată de Preasfinţitul Anton; prezenţa anuală a episcopului la acest eveniment subliniază recunoştiinţa Bisericii locale pentru faptul ca Legiunea Mariei este foarte activă în Moldova si aduce un aport considerabil în susţinerea activităţii apostolice a Bisericii pe aceste plaiuri. Alături de Episcop, au mai fost prezenţi asistentul spiritual al Legiunii Mariei, Pr. Vladimir Belokonii, precum şi alţi preoţi din parohiile diecezei, unindu-se grupurilor proprii de legionari ai Mariei

 

De asemenea, în cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Anton a reliefat semnificaţia itinerarului de credinţă al Preacuratei Fecioare Maria, care a depăşit prin rugăciunea inimii toate momentele dificile ale vieţii, rămănând fidelă Tatălui până la sfârşit. Este un model de inspiraţie pentru fiecare creştin, maestră în ascultarea cuvântului divin, ştie cum trebuie de luptat cu dificultăţile ce le întâmpină un om de credinţă în ”această vale de lacrimi”, şi ceea ce este mai important, ea stie drumul către Isus si ne duce cu siguranţă la El.

 

Mai trebuie remarcată cu ocazia acestui eveniment, legatura spirituală a Legiunii cu Legiunea Mariei din Austria, care anual transmite în Moldova un semn al comuniunii lor spirituale si materiale.