Frică şi lacrimi, dar şi incredulitate de a fi primiţi gratuit. Este „faţa” celui care fuge de invazia rusă şi se refugiază în foarte apropiata Moldovă. Ne relatează „războiul” văzut la câţiva kilometri de Ucraina Mons. Anton Coşa, episcop de Chişinău. Încă din primele zile ale conflictului, Biserica Catolică din Moldova a organizat structuri şi centre, în afară de câteva parohii şi apartamente sociale, garantând actualmente 390 de locuri. A fost creată şi o reţea familială de solidaritate, unde fiecare familie s-a făcut disponibilă pentru primire. În centre sunt acordate servicii de însoţire la sosirea în Moldova la graniţă şi la plecarea în destinaţiile preferate. Este oferită o asistenţă psihologică şi sanitară şi o reţea de informare cu rudele rămase în Ucraina şi cu aceia la care refugiaţii intenţionează să meargă. Este desfăşurată şi o operă de informare corectă, pentru ca „refugiaţii să poată scăpa de forme de exploatare, trafic de fiinţe umane şi capturare de minori sau femei singure”.
Mons. Coşa, cum este situaţia?
Numărul refugiaţilor este mereu în creştere. De vineri, din fericire, a fost creat un punct comun de primire moldavo-român, aşa încât cel care vine cu intenţia de a continua spre România nu mai vin la Chişinău, ci pleacă direct spre România. Asta a adus un pic de alinare dat fiind că centrele noastre de primire sunt pline. Există şi o mare solidaritate şi disponibilitate în rândul oamenilor. Trebuie scoasă în evidenţă şi angajarea autorităţilor locale în înfruntarea problemei dificile a primirii, coordonând diferitele ONG-uri şi organisme de voluntariat, între care cele ale Bisericii Catolice.
În ce stare emotivă ajung evacuaţii din Ucraina?
Am mers ca să-i întâlnesc şi ceea ce am văzut este multă frică. Am adunat şi multe lacrimi. Dar şi multă recunoştinţă pentru ceea ce facem. M-a impresionat istoria unui cuplu de bătrâni care a fost primit într-unul din centrele noastre. Imediat ce au intrat, soţul a spus imediat că nu are bani necesari pentru a plăti. Atunci preotul l-a liniştit. „Până când voi veţi fi aici, veţi fi oaspeţii noştri”. Este o mărturie simplă care explică foarte bine ce facem.
Ce vă îngrijorează?
Nu este uşor de a înfrunta aceste mase de refugiaţi. Între altele urmărim şi situaţia de la Odessa, oraş unde există teama că dintr-un moment în altul poate să fie atacat. Aşadar, ne pregătim să primim mase de oameni care pleacă de acolo şi vin aici la noi.
Ce este războiul văzut de la Chişinău?
La Chişinău nu se vede războiul, dar se văd consecinţele războiului. Există teama că, după Ucraina, războiul vine şi la noi. Însă trebuie să spun că moldovenii sunt grupaţi în două direcţii. Există nostalgicii trecutului. Şi există tinerii care în schimb au o direcţie clară: Europa.
Dar dacă ruşii ar ajunge în Transnistria, ce s-ar întâmpla?
Dacă Rusia ajunge în Transnistria, ajunge şi în Moldova. Este clar că nu se opresc pe malul fluviului Nistru, ci continuă până aici. Dar moldovenii nu sunt ca ucrainenii. Nu vor face război, nu vor rezista. Şi situaţia va fi decisă pe căi diplomatice. Ţara poate să fie ocupată, precum Crimeea, cu mâini ridicate, probabil şi cu aplauzele acelei părţi care în mod nostalgic visează acel trecut.
Vreţi să lansaţi un apel?
Fiind aşa de aproape geografic, urmărim şi suntem şi aproape în rugăciunea noastră şi în caritatea concretă. Aş vrea să spun încă un lucru: vom rămâne consecvenţi cu angajarea luată. Pentru că va veni un moment în care cu timpul societatea va înceta să ajute. Noi, în schimb, ca Biserică, vom fi aici şi vom merge înainte până la capăt. Nu vom lăsa în urmă pe nimeni. Aşadar, noi ne rugăm şi rămânem vigilenţi pentru ca să nu dispară niciodată entuziasmul de a mărturisi Evanghelia în caritate şi în primire.
Interviu realizat de M. Chiara Biagioni pentru Agenţia SIR - Italia, 7 martie 2022Preluat de pe site-ul Ercis.ro al Diecezei de IașiTraducere de Pr. Mihai PătraşcuLink galerie foto cu refugiații primiți în structurile Diecezei de Chișinău
