Te rugăm, Doamne, să binevoiești a le da tuturor celor care se odihnesc în Cristos un loc de răcorire, de lumină și de pace (Rugăciunea euharistică I). După ce în ziua de 1 noiembrie ne rugăm lui Dumnezeu prin mijlocirea tuturor sfinților care, în ceruri, contemplă chipul său, la 2 noiembrie este rândul nostru să fim mijlocitori pentru cei care au trecut din lumea aceasta și așteaptă purificarea în purgator.
De ce o facem? Pentru că avem speranța că Dumnezeu ascultă rugăciunile noastre și, fiind milostiv, le deschide porțile împărăției sale celor care au mers înaintea noastră cu semnul credinței și dorm somnul păcii (Ibidem). Dar și cu speranța că, după ce vom trece și noi din această lume, se vor găsi oameni care se vor ruga pentru noi.
Ziua de 2 noiembrie a adunat în Catedrala „Providența Divină” din Chișinău credincioși care au venit tocmai cu aceste speranțe. Ambele liturghii – de dimineață și de seară – au fost pentru răposați, predicile venind să ne amintească nu doar de datoria fiecăruia de a ne ruga pentru ei, ci și de faptul că trebuie să ne pregătim pentru trecerea noastră, pentru Paștele nostru. Și adorația euharistică a fost oferită pentru sufletele din purgator, ca, la fel cum noi, aici pe pământ, îl adorăm pe Isus în sacramentul Euharistiei, să fie învredniciți și cei din purgator cu adorarea lui Isus în ceruri.
Și cum 2 noiembrie a fost miercuri, când nu toți ar fi avut posibilitatea să meargă la cimitir pentru a-și aminti de cei dragi sau de cei pentru care nu se mai roagă nimeni, rugăciunile în cele trei cimitire din Chișinău au avut loc la 5 și 6 noiembrie. Astfel:
– Sâmbătă, 5 noiembrie, începând cu ora 11.00, credincioșii din parohiile capitalei, împreună cu Preasfințitul Anton Coșa și preoții din Chișinău, s-au rugat la cimitirul de pe strada Valea Trandafirilor, acolo unde își dorm somnul de veci mulți credincioși catolici. După cuvintele adresate celor prezenți de ambasadorii Ungariei și Poloniei, episcopul și preoții s-au rugat Oficiul pentru răposați, după care s-a format procesiunea, compusă din cinci stațiuni, în timpul căreia toți s-au rugat sfântul Rozariu. Rugăciunea s-a încheiat la mormântul Pr. Mikołaj Ćwikła, paroh de Chișinău între 1848-1882.
– În aceeași zi, începând cu ora 14.00, rugăciunea pentru răposați a avut loc în cimitirul de pe strada Armenească. Comemorarea a început la mormintele Pr. Nicolae Szczurek și a canonicului Valentin Hartmann, preoți care au activat în parohia Chișinău, după care, în timpul procesiunii cei prezenți s-au rugat Coronița Divinei Îndurări și Litania Preasfintei Inimi a lui Isus. Rugăciuni pentru cei căzuți pe teritoriul țării noastre în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost înălțate la monumentele ridicate în cinstea soldaților germani și maghiari. Ca și la cimitirul de pe strada Valea Trandafirilor, și aici rugăciunile au fost conduse de păstorul diecezei noastre.
– Duminică, 6 noiembrie, episcopul, preoții din parohiile din Chișinău și enoriașii acestor parohii s-au adunat, începând cu ora 15.00 în cimitirul „Sfântul Lazăr” de pe strada Doina. Punctul de întâlnire și de început a comemorării a fost mormântul Pr. Bronisław Hodanionek, salezian, care a păstorit comunitatea catolică din Moldova. La început, episcopul și preoții s-au rugat Oficiul pentru răposați, după care, în procesiune, pentru sufletele credincioșilor trecuți din această lume, a fost oferit sfântul Rozariu. La sfârșit, episcopul i-a binecuvântat pe toți cei prezenți.
Requiem aeternam dona eis, Domine,
et lux perpetua luceat ei. Requiescat in pace. Amen.
Pr. Petru Ciobanu