Vizita apostolică a sfântului Părinte s-a încheiat, dar continuă încă. Imi vine să strig și să țip: „Viva il Papa”. Dar mă aud puțini. De aceea îmi revărs bucuria prin cuvinte scrise care, chiar dacă nu se aud, vorbesc. Nu vreau să transmit ceva deosebit, pentru că fiecare pelerin care a participat la vizita Sfântului Părinte a avut parte de o „trăire deosebită” personală. Sunt convins de aceasta. Eu vreau doar să transmit un singur lucru: o bucurie și trăire interioară pentru care încă nu am găsit niciun cuvânt ca s-o descriu. Pe scurt: mă bucur cu cei care se bucură!

Însumând imaginile, informațiile, impresiile, trăirile ocazionate de vizita Sfântului Părinte, motto-ul pelerinajului apostolic „Să mergem împreună!” devine din ce în ce mai bogat și mai expresiv și ne comunica ceea ce avem nevoie, în general, noi, oamenii, ca ființe relaționale și mai ales ce avem de făcut noi, creștinii – de toate confesiunile – ca să împlinim voința lui Isus exprimată în rugăciunea sacerdotală înainte de a merge spre realizarea finală a mântuirii: Ca toți să fie una. Cei mai puțini credincioși ar vorbi de coincidență, dar privit prin optica Providenței, vizita „întâmplătoare” a urmașului lui Petru în Dieceza de Iași, al cărui păstor și episcop diecezan și-a ales deviza Ca toți să fie una, ne obligă să ne aprofundăm reflecțiile și să recunoaștem că ecuația, coincidența „Să mergem împreună” pentru „Ca toți să fie una” ne obligă încă și mai mult să considerăm că vizita NU este încheiată, dar că a fost semnalul de început pentru o eră a „unității” a fiilor lui Dumnezeu și frați în Cristos.

Nu am curajul să dau vreun caracter profetic ecuației de mai sus, dar credința că promisiunile Domnului, oricât de târziu, se împlinesc mereu, mă fac să cred că motto-ul vizitei și dorința lui Isus se pot împlini plecând și de la noi.

Coincidență sau Providență?

Când are loc o coincidență? O definiție fabricată ad hoc ar putea suna cam așa: când un eveniment sau element convențional corespunde sau se completează întâmplător cu unul neconvențional... Atunci însă când, într-un context bine dat, coincidențele sunt mai multe, coeficientul de complementaritate scade simțitor și atunci coincidența nu mai este coincidență. ...vorbim despre altceva sau Altcineva care cauzează coincidența. În fața mai multor coincidențe, o vorbă simplă din popor spune că „nimic nu este întâmplător”. Cel cu credință însă mărturisește că este „Providență”. Vă propun câteva „coincidențe” sau „semne ale Providenței” – numiți-le cum doriți – pe care le-am văzut în timpul celor trei zile de vizită apostolică a Papei Francisc:

• Începutul vizitei apostolice
  Vizita în grabă „în grădina Maicii Domnului” a început și corespunde cu ziua... Vizitei Fecioare la verișoara sa Elisabeta, o rudă a ei...
• Afinitate de rudenie
  Locuitorii „grădinii Maicii Domnului„ sunt rude cu locuitorii Romei de unde a venit și Pelerinul apostolic.
• 1 iunie – Ziua copilului
  Copil=Familia. Ziua Copilului a corespuns cu tema familiei, subiectul catehezei sfântului Părinte: „Cel mai mare cadou care se poate face unui copil este să-i oferi o familie”.
• „Priviți la semnele timpului!”
  În toate cele trei locuri de pelerinaj vremea nefavorabilă s-a adaptat în favorabilă vizitei la sosirea Pelerinului Apostolic...
• A doua călătorie a unui papă în România.
  În a doua călătorie misionară a sfântului Paul, Duhul Sfânt îl oprește să vestească cuvântul în Asia Mică, și ajungând la Troas, are o viziune în care Paul este chemat în Macedonia – Europa.  Privind în urma celor trei zile de vizită și contemplând impresiile și efectele pe care le-a produs vizita Papei Francisc într-o țară minoritar catolică, ne induc impresia că toate acestea au depășit realul și au fost rodul unei viziuni.
• Timpul călătoriei
  Pare de puțină semnificație, dar vizita apostolică a avut loc  în timpul liturgic premergător Solemnității Rusaliilor. Adevăratul artizan al „unității” este Mângâietorul, „Cel care vă va învăța și vă va întări”.

Rămân la reflecțiile care izvorăsc din bucuria amintită mai sus și redefinesc coincidența ca pe o conexiune a Providenței, care poate fi un semn mic, simplist, dar privit și citit cu ochii lui Cristos, care din dorința „Ca toți să fie una” a făcut o rugăciune, toate aceste semne ne angajează „să mergem împreună”.

Trăire personală

Interesul și curiozitatea oferită de la începutul vizitei s-a transformat repede în bucurie. Și scotocind în cutia amintirilor de acum 20 de ani, bucuria s-a dublat sau, mai bine zis, a crescut până la conștiința că ea, bucuria, nu mai este un eveniment istoric trecător ce riscă să rămână doar pe pagina vreunui ziar sau într-un manual de istorie, dar este Cineva, care – așa cum unii pelerini (chiar și necatolici) dădeau mărturie după ce l-au salutat sau au dat mâna – a fost arătat prin blândețea, umilința, sinceritatea, de aerul neobosit al căruntului Papă Francisc.

Mulți se întreabă, ce are deosebit acest om că revarsă în jurul său nu numai interes, ci și admirație sinceră, trezește foame în suflet ca să-i asculte cuvântul și foarte mulți au răbdare chiar pe ploaie, furtună și grindină ca să vină și să-l vadă și apoi să radieze de mulțumire că au trăit ceva unic în viață? Răspunsul este dat de fidelitatea lui față de Cel care a promis slujire. Puterea acestui slujitor nu stă în „diviziile de tancuri ale Vaticanului” imaginate de puterile acestei lumi, ci în trăirea lui cu Cristos, în Cristos. Înclin să cred – și ceea ce spun a fost și trăirea mea – Sfântul Părinte are darul de „a-l face simțit pe Cristos”, iar cei se află în jurul său, fără să-și deie seama deodată, simt adierea binefăcătoare a Bunului Păstor care te schimbă, îți deschide și ceilalți ochi care până acum au fost închiși, îți dă putere să iei hotărâri care până acum nici nu ți le puteai imagina...  Da, Cristos este cu și în fiecare botezat.  Dar în Sfântul Părinte era mai sensibil, adică pelerinii îl simțeau pe Cristos mai aproape de sine și de  toți cu care se întâlnea.

În cursul unor exerciții spirituale un predicator sublinia că rolul principal al unui preot este „să-l facă cunoscut pe Cristos oamenilor”. Am rămas entuziasmat și am purtat în mine aceste cuvinte cu foarte mare prețuire până la întâlnirea cu Sfântul Părinte, când el, „predicând fără cuvinte”, a transmis nu atât cunoașterea, cât mai ales „trăirea” lui Cristos. Simpla cunoaștere riscă să rămână circumscris îl „limitele intelectualului și abstractului”, ceea ce pot face și necredincioșii... Ceea ce însă fascinează, ceea ce încălzește, lărgește inima, luminează sufletul și depășește granițele „simțurilor tari” este „trăirea lui Cristos”, trăire din care radiază Viața asupra tuturor cu care intri în contact, viața fericită după care tinde orice muritor. Așa m-am văzut și am trăit privind fețele radioase a celor mai mulți pelerini.

Această imagine vie a lui Cristos care radia din slujitorul Francisc încă mă domină. Și acum, la urmă, recunosc că a trezit o oarecare gelozie în mine, nu în sensul de fi ca el, dar de fi un „Cristofor” pentru cei care încă doar îl cunosc și nu îl trăiesc pe Cristos.

„Să mergem împreună”. Acest moto nu are în vedere doar ca noi oamenii „să mergem împreună”. Dar mai ales să mergem împreună și cu Cristos. Pentru a înțelege mai bine aceasta ne poate ajuta cuvântul „dialog”. Termenul dialog este un compus din „dia” și „Logos”, adică între cei  „doi” este „Logosul” = Cristos, Cuvântul făcut trup. Dacă între cei „doi” care dialoghează este Logosul, atunci drumul parcurs împreună este drumul cel bun pentru că aceasta o garantează prezența „Logosului, care s-a făcut trup și a locuit între noi” (cf. In 1,14). Să-I cerem să fie în „dia-Logos” și să ne vorbească „pentru ca bucuria noastră să fie deplină” (cf. In 16.24b).

Pr. Ștefan Socaciu