Cu titlul Samaritanus bonus s fost publicată o scrisoare a Congregației pentru Doctrina Credinței „cu privire la îngrijirea oamenilor în fazele critice și terminale ale vieții”, deja aprobată de Papa Francisc în luna iunie.

 

Textul este un mesaj clar din partea Bisericii cu privire la tema sfârșitului vieții, amintind de conceptul că bolnavii trebuie tratați întotdeauna, în orice stare ar fi, și condamnând în mod clar eutanasia: „Chiar și atunci când vindecarea este imposibilă sau improbabilă, asistența medicală, psihologică și spirituală este o datorie absolută, întrucât contrariul ar reprezenta o abandonare inumană a bolnavului”.

 

Aceasta este atitudinea bunului samaritean, definită în text ca „o inimă care vede”.

 

„Biserica socoate că trebuie să reitereze ca învățătură definitivă că eutanasia este o crimă împotriva vieții umane, deoarece, prin acest act, omul alege să provoace în mod direct moartea unei alte ființe umane nevinovate”.

 

Suicidul asistat sau alt tip de suicid sunt definite și ca eroare, pentru că „astfel de practici nu sunt niciodată un ajutor real pentru bolnavi, ci un ajutor pentru a muri. Prin urmare, este întotdeauna o alegere greșită”.

 

Trebuie să fim atenți la legile greșite, la încăpățânarea terapeutică și la renunțarea terapeutică. Trebuie încurajată hrănirea asistată, pentru că „principiul fundamental și absolut al însoțirii bolnavilor în condiții critice sau terminale este continuitatea asistenței funcțiilor lor fiziologice esențiale”. Este considerată importantă îngrijirea paliativă, care „reprezintă un instrument prețios și indispensabil pentru a însoți pacientul în fazele cele mai dureroase, suferinde, cronice și terminale ale bolii”, precum și a fi cea mai autentică expresie a acțiunii umane și creștine de a-i îngriji și de a fi aproape de cei care suferă”.

 

O mare atenție trebuie acordată copilului, care „în faza finală a vieții are dreptul la respectarea și îngrijirea persoanei sale, evitând atât încăpățânarea terapeutică și obstinația irezonabilă, cât și orice anticipare intenționată a morții sale”.

 

Se tratează și tema obiecției de conștiință, la originea căreia se află mărturia creștină și textul biblic: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni” (Fap 5,29). Nu există niciun drept la sinucidere sau la eutanasie: există dreptul de a proteja viața și coexistența între oameni, nu și cel de a provoca moartea. Prin urmare, nu este niciodată licit ca cineva să colaboreze la astfel de acțiuni imorale sau să sugereze că cineva poate fi complice prin cuvinte, acțiuni sau omisiuni. Singurul drept adevărat este cel al bolnavului de a fi însoțit și tratat cu umanitate. Numai așa se păstrează demnitatea sa până la moartea naturală”.

 

Documentul oferă indicații clare preoților cu privire la însoțirea celor care solicită eutanasia sau sinuciderea asistată, pentru o pastorație corectă a acestor credincioși care trăiesc drama suferinței.

 

„Chiar și în cazul în care o persoană nu se află în condițiile obiective pentru a primi sacramentele, este necesară o apropiere care îndeamnă întotdeauna la convertire. Mai ales dacă eutanasia, solicitată sau acceptată, nu se realizată în scurt timp. Apoi va exista posibilitatea însoțirii pentru a reînvia speranța și a schimba alegerea eronată, astfel încât accesul la sacramente să fie deschis bolnavilor”.

 

C. L.