Dogma despre ridicarea la cer cu trupul a Fecioarei Maria a fost proclamată destul de târziu, tocmai în anul 1950, prin Constituția apostolică Munificentissimus Deus a Papei Pius al XII-lea, deși, în tradiția Bisericii, aceasta exista încă din primele secole. Conform documentului, acest adevăr se bazează pe Scripturi, interpretate în conformitate cu Tradiția bisericească.

 

Un alt punct specific interesant al acestui adevăr este terminologia diferită adoptată în tradițiile Bisericilor Catolică și Ortodoxă, care, cu toate acestea, au aceeași semnificație. Documentele ortodoxe accentuează mai mult termenul koimesis, „cufundare în somn”, „adormire”; documentele catolice folosesc mai mult assumptio, „ridicarea”, „primirea”, „înălțarea” preasfintei Fecioare Maria în slava cerească. Se pare însă că, la momentul actual, ambii termeni au devenit comuni pentru tradițiile ambelor Biserici.

 

Ridicarea la cer a preasfintei Fecioare Maria reprezentă intrarea solemnă a omului într-o lume nouă, deschisă de Isus cel Înviat. Învierea lui Isus este puterea care naște o nouă viață, de aceea, preasfânta Fecioară Maria este primul „rod” al învierii lui Isus pentru omenire.

 

Astăzi însă, tot ceea ce putem numi convențional drept „cultul trupului” reprezintă negarea învierii din morți, preamărirea peste măsură a unui trup tânăr, sănătos, plin de viață; hedonismul, în toate manifestările sale, cultul unei „vieți calitative”, toate sunt regândite pe fundalul unei noi crize, cea a pandemiei de coronavirus. Boala, moartea sunt încă realități, însă nu punctul final al vieții omului.

 

Ridicarea Mariei la cer reprezintă raza de speranță; însemnă „preamărirea”, „îndumnezeirea” trupului omului, întrucât credința îl consideră, în unire cu sufletul, destinat pentru viața veșnică, nu doar o învelitoare, deși frumoasă, însă trecătoare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Maria, împreună cu Domnul înviat, ne arată destinația finală a omului, trup și sufet: să fie una cu Dumnezeu.

 

Preasfântă Fecioară Maria, te rugăm să ne fii semn de speranță, acum și în viitor, speranță pe care Cristos a deschis-o pentru fiecare dintre noi.

 

Pr. Stanislav Obreja