Mater umilissima – acesta este un titlu de o extraordinară valoare pentru tezaurul culturii creștine. Aplicat în exclusivitate Mamei lui Isus, devine pentru toți creștinii motiv de bucurie și îndemn la practicarea virtuții umilinței. Maria însăși, în vizita sa la Elisabeta, spune aceste cuvinte: „Duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la umilința slujitoarei sale” (Lc 1,47-48).
De ce această virtute este atât de onorată în cultura creștină, în timp ce în altele, dacă nu este disprețuită, este cel puțin ignorată?
Răspund tranșant la această întrebare: nu-l au pe Isus ca maestru, care spune: „Învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi alinare pentru sufletele voastre” (Mt 11,29). Culturilor care nu vad umilința decât la nivel antropologic și orizontal, ca o caracteristică a omului fără ambiții, fără posibilități, li se opune cultura creștină care vede umilința în dimensiunea ei cristologică și verticală, care ne duce la cer. Oare nu Isus afirmă în dialogul cu Nicodim: „nimeni nu a urcat la cer decât cel care a coborât din cer” (In 3,13), adică trebuie să cobori până la pământ, humus, de unde derivă și termenul umilință. Aceste cuvinte ale lui Isus sunt interpretate într-un sens moral de Meister Eckhart (în Comentariul la Evanghelia după Sf. Ioan, cap.3), care ne învață că nimeni nu poate sa urce la Dumnezeu, care locuiește în înălțimi (cf. Ps 113,5), decât prin umilință, după cuvintele lui Isus: „Cel care se umilește va fi înălțat” (Lc 14,11). De aceea, îi spune lui Zaheu: „Coboară repede” (Lc 19,5), pentru ca să merite să-l primească pe Cristos în casa sa.
Sfântul Augustin spune că umilința este prima cale spre paradis, a doua, a treia, a patra și așa mai departe; calea spre paradis este umilința, nu pentru că ar fi unica, ci pentru că nicio altă cale nu are valoare fără aceea. Tot el spune că „umilința merită preamărire și preamărirea premiază umilința”.
Sfânta Fecioară Maria este onorată cu titlul de Mater umilissima deoarece a înlăturat din viața ei orice tentație de mândrie, de aroganță, de superioritate, orice pretenție de a fi privilegiată, și a făcut din umilință un stil de viață, care stă la baza comuniunii sale intime cu Dumnezeu. Fără așteptări în baza calităților ei fizice sau morale, fără așteptări în baza unor merite personale, renunță a se privi pe sine. Dumnezeu și-a făcut locuința lui în sufletul ei pentru că Fecioara s-a golit de toate cele pământești, și aceasta este umilința.
În timp ce privim la umilința ei, nu putem uita că ea este și Mamă, Mater. Pe cruce, Cristos ne-a încredințat ei ca fii, când i-a spus: „Femeie, iată fiul tău” (In 19,26). Isus folosește același cuvânt cu care este numită Eva înainte de păcat. La fel i-a spus Isus și la nunta din Cana: „Ce ne privește pe mine și pe tine, femeie” (In 2,4). Același cuvânt cu care era desemnată prima femeie în paradisul terestru, și nu după păcatul original, insinuând astfel puritatea și sfințenia Mariei.
Putem vedea acum ce dar măreț ne-a făcut Dumnezeu în a ne-o dărui și nouă ca Mamă pe Maria, Mama Fiului său Isus. Una care nu a fost pângărită de superbia Celui Rău, care ne duce cu gândul și cu inima în paradisul fără de păcat al Fiului său. Ea ne este exemplu și ocrotitoare pentru că este Mater umilissima.
Pr. Daniel Medveș
