La 18 ianuarie 2023 va începe cea de-a zecea ediție a Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor, a cărei temă a fost aleasă de un grup al Consiliului Bisericilor Creștine din Statele Unite. Este o invocație preluată din cartea profetului Isaia (1,17): „Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi judecata”.
 
Săptămâna de rugăciune se va încheia la 25 aprilie, iar Papa Francisc va celebra, conform tradiției, Vesperele II la încheierea săptămânii în Bazilica „Sfântul Paul din afara zidurilor”, marcând totodată solemnitatea convertirii sfântului Apostol Paul.
 
Este o întâlnire tradițională care se repetă în fiecare an și la aceeași dată, când comunitățile bisericești se adună împreună cu confrații lor creștini pentru a se ruga și a reflecta asupra cuvântului lui Dumnezeu, dincolo de orice diviziuni și neînțelegeri posibile.
 
Episcopul de Chișinău a cerut parohilor să trăiască această săptămână de rugăciune, în primul rând reflectând în parohii asupra temei ecumenismului, și organizând, acolo unde este posibil, momente de întâlnire, dialog și rugăciune cu confrații din comunitățile creștine prezente.
 
Decanatul de Centru, cu sprijinul Pr. Sergio Bergamin, delegatul episcopului pentru ecumenism în dieceză, v-a organiza două evenimente cu această ocazie. Primul este programat pentru joi, 19 ianuarie 2023, la ora 16.00, la Parohia „Sfânta Fecioară Maria, Ajutorul Creștinilor” din Chișinău, unde va avea loc o masă rotundă, un schimb de experiență pe calea ecumenică, în prezența confraților ortodocși și protestanți, vor fi prezentate experiențe pe calea ecumenică din Rusia și România, dar și mărturiile catolicilor locali.
 
Miercuri, 25 ianuarie 2023, la ora 18.00, va fi celebrată o sfântă Liturghie specială, în cadrul căreia se vor rosti rugăciuni pentru unitatea creștinilor. Celebrarea va fi prezidată de episcopul Anton Coșa, în prezența preoților din decanat.

C. L.