Ce reprezintă pentru noi oamenii – făpturi unice, create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26) – 174 de ani? Mult mai mult decât o viață de om, s-ar putea răspunde. Și e adevărat. Tocmai de aceea, zidurile de piatră ale Catedralei „Providența Divină” din Chișinău au văzut perindându-se sub bolțile sale generații de creștini care veneau ca, la umbra ei, să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru Providența cu care se îngrijește de fiecare om.

Nu sunt 174 de ani o dată rotundă, nu este un jubileu, însă sunt, oricum, un motiv de bucurie pentru comunitatea catolică din Chișinău, care ani la rândul nu a avut altă casă în care să-și ridice inima spre Dumnezeu. Începând cu anul 2001, acest templu a devenit inima Diecezei de Chișinău și „cathedra” episcopului. Tocmai pornind de la aceste considerente, ne-am bucurat când ni s-a spus: „Să mergem în casa Domnului!” (Ps 122,1). Și chiar dacă 22 mai este ziua consacrării bisericii catedrale din Chișinău, pentru o oferi posibilitatea ca bucuria să fie a cât mai multor oameni, celebrarea solemnă a hramului a fost transferată pentru ziua de sâmbătă, 20 mai 2017.

O fi fost această zi una lucrătoare, dar oamenii i-au acordat precedență Provindenței Divine și au venit în număr mare la sfânta Liturghie, începută, în dangătul dulce al clopotelor, la ora 11.00, celebrată de nunțiul apostolic pentru România și Republica Moldova, ES Miguel Maury Buendía.

După semnul sfintei cruci și a salutului Pacea să fie cu voi, Preasfințitul Anton Coșa, păstorul Diecezei de Chișinău, i-a salutat pe toți cei prezenți, în mod deosebit pe reprezentantul Sfântului Părinte Papa Francisc, pe confrații săi întru Preoție, persoanele consacrate și ambasadorii statelor europene care au binevoit să răspundă invitației și să se alăture comunității catolice din Chișinău la celebrarea hramului.

După proclamarea lecturilor sfinte luate din cele două Testamente ale Sfintei Scripturi și Evanghelie, ES Miguel Maury Buendía le-a adresat celor prezenți cuvântul său de învățătură, întrețesut cu îndemnuri din Angelus-ul Papei Francisc din 2 martie 2014, ideea centrală a căruia a fost că noi ar trebui să devenim providențe – adică sprijinitori și purtători de grijă ai fraților noștri – în lumea de azi. Aceeași Providență divină s-a manifestat pe deplin în Jertfa sfântă, prin care credincioșii au fost întăriți participând la ospățul divin al trupului și sângelui lui Cristos. Cântarea de laudă și mulțumire Te Deum, intonată cu bucurie în timpul adorației euharistice ce a urmat sfintei Liturghii, a fost prinosul filial de gratitudine adus pentru sfântul lăcaș în care de 174 de ani, cu o scurtă pauză, se celebrează sfintele taine, și pentru grija neîncetată cu care Tatăl ceresc, prin Fiul său și în Duhul Sfânt, se îngrijește de oameni la fel cum se îngrijește de crinii câmpului și păsările cerului (cf. Mt 6,25-34).

La sfârșit, Preasfințitul Anton Coșa a adus mulțumiri sincere pentru comuniunea în rugăciunea de astăzi. Bunul Dumnezeu să facă parte tuturor din darurile sale cerești și să ne însoțească mereu și oriunde cu Providența sa. Cu un cuvânt de mulțumire a venit și parohul de „Providența Divină”, Pr. Mihai Balan.

Bucuria sărbătorii a fost suplinită de agapa frățească – și ea un semn al Providenței – oferită de comunitatea parohială oaspeților veniți de departe sau de aproape.

Pr. Petru Ciobanu