A fost un moment de bucurie și de viață comunitară la sărbătoarea hramului „Preasfânta Inimă a lui Isus”, celebrată în parohia Stăuceni, liturghia fiind prezidată de episcopul Anton Coșa și în prezența a numeroși preoți, persoane consacrate și laici din alte comunități, inclusiv credincioși ucraineni și italieni.

Părintele paroh, Daniel Medveș, l-a rugat pe părintele Eugen Blaj, responsabilul Operelor Pontificale Misionare pentru România și Republica Moldova, să țină omilia în cadrul Sfintei Liturghii, care s-a pus la dispoziție și a sosit la Stăuceni împreună cu câțiva prieteni, printre care și responsabilul Operelor Misionale Pontificale ale copilăriei misionare pentru România.

La liturghie a participat și un grup numeros din Calea Neocatecumenală, iar cântecele lor au însuflețit unele momente ale liturghiei.

La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul a petrecut timp cu comunitatea, salutând familiile și bătrânii, participând, alături de toți oaspeții, la momentul convivial organizat de surorile prezente la Stăuceni și de credincioșii parohiei.

Sărbătorile parohiale sunt întotdeauna un prilej pentru comunitate de a se aduna cu bucurie și credință în jurul patronului său, precum și în jurul Episcopului, care aduce cuvinte de speranță și încurajare.
C.L.