Săptămâna trecută, comunitatea greco-catolică din Chișinău, în mod solemn, a sărbătorit Săptămâna Sfântă, încheiată cu Învierea Domnului nostru Isus Cristos. Celebrările misterului pascal al Mântuitorului au început cu Lunea Patimilor. În Joia Mare, comunitatea catolică de rit oriental a sărbătorit instituirea sacramentului Euharistiei, a re-trăit Cina de taină a lui Isus cu apostolii și spălarea picioarelor. Vinerea Mare a început cu citirea relatării patimilor, morții și înmormântării Domnului din cei patru evangheliști. Sâmbăta Mare a fost o zi a tăcerii și a postului, zi în care credincioșii greco-catolici, conduși de cei doi păstori – Pr. Roman Popravka și Pr. Igor Plevschi – s-au rugat Utrenia de la Ierusalim, în timpul căreia, comunitatea, asemenea femeilor mironosițe, au luat decizia de a merge la mormântul Învățătorului iubit pentru a plânge moartea lui.
Sâmbătă seara a avut loc procesiunea cu giulgiul, simbol al lui Cristos, procesiune ce a reprezentat și începutul Utrenii Pascale, când, în fața ușilor închise ale Catedralei „Providența Divină”, întreaga comunitate a așteptat învierea Domnului. În sunetele cântării „Cristos a înviat!”, în baia de lumină din sfântul lăcaș, credincioșii au intrat în biserică, simbol al mormântului lui Isus înviat, unde și-au spus unul altuia salutul tradițional al creștinilor: „Христос Воскрес! – Cristos a înviat!” A urmat celebrarea solemnă a Liturghiei Pascale, după care au fost binecuvântate alimentele pentru masa de sărbătoare. Plini de bucuria învierii, credincioșii greco-catolici au mers la casele lor, ducând cu ei marea veste a bucuriei învierii lui Cristos.
Pr. Igor Plevschi