Scrisoarea pastorală a Episcopului de Chişinău Anton Coşa cu ocazia celei de a 10-a aniversări de la înfiinţarea primei structuri centrale a Bisericii Romano-Catolice în Republica Moldova, 05 octombrie 2003, nr. 331a/ 2003, Chişinău

Dragi confraţi preoţi, dragi surori, iubiţi credincioşi,

La 23 noiembrie 1993, Sfântul Părinte Ioan Paul II înfiinţa o nouă entitate eclesiastică: Administratura Apostolică de Moldova. Acest fapt se înscria la acea vreme într-o acţiune mai amplă prin care Sfântul Scaun trebuia să refacă structura bisericească firească în largul spaţiu ex-sovietic, o dată cu destrămarea URSS. În curând dieceza noastră va atinge o importantă piatră de hotar: aniversarea a zece ani de la acest eveniment. Acest moment jubiliar este cu adevărat o minunată ocazie de a aduce laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru ceea ce suntem, pentru drumul pe care l-am străbătut până acum caBiserică, ca Popor al lui Dumnezeu în această parte a lumii, pe pământul moldav. Jubileul de zece ani constituie în acelaşi timp o ocazie potrivită de a scruta viitorul, de a privi înainte pentru a vedea încotro se îndreaptă speranţele noastre şi de a răspunde în acest fel îndemnului Sfântului Părinte: Înaintaţi în larg!

Înfiinţarea Administraturii Apostolice de Moldova în 1993 nu înseamnă însă naşterea Bisericii Catolice pe aceste meleaguri. Celebrând acest jubileu, noi catolicii de astăzi suntem conştienţi că suntem privilegiaţii moştenitori ai înaintaşilor noştri care ne-au transmis în timp nepreţuita comoară a adevăratei credinţe. Se cuvine aşadar în acest moment aniversar să aducem cinstire creştinilor primelor veacuri şi misionarilor mileniului trecut care s-au ostenit să arunce sămânţa credinţei şi s-au îngrijit ca ea să prindă rădăcini şi mai ales să aducă roade. Dintre aceştia amintim cu pietate episcopii şi preoţii diferitelor dieceze sub a căror jurisdicţie ne-am aflat de-a lungul timpului: Moghiliov, Tiraspol, Iaşi şi Riga. Un loc important în memoria credinţei noastre îl ocupă călugării misionari, membri ai diferitor familii religioase, care prin renunţările şi munca lor au menţinut vie viaţa creştină catolică în această parte a lumii. Amintim de asemenea cu admiraţie şi respect creştinii care cu eroism au păstrat si transmis mai departe credinţa şi tradiţiile creştine în perioada regimului sovietic, ateu şi totalitarist, îndeosebi bătrânii şi bătrânele noastre care, în anumite locuri şi anumite situaţii, au înlocuit chiar pe preoţii arestaţi şi deportaţi.

Revenind la istoria recentă a Bisericii noastre locale, constatăm că prin înfiinţarea Administraturii Apostolice în 1993 s-a pus capăt unei situaţii de provizorat care dura de mai mulţi ani, iar Biserica Catolică din Moldova a căpătat o structură solidă şi vizibilă vestind astfel începutul promiţător al unui nou timp de evanghelizare. În toţi aceşti ani Biserica noastra, călăuzită şi întărită de Duhul Sfânt, a reuşit să vindece multe răni sufleteşti şi trupeşti provocate de regimul trecut, câştigând în felul acesta respectul nu numai al bunilor noştri credincioşi dar şi al altor biserici şi comunităţi eclesiale ca şi al autorităţilor civile. Toate acestea au fost posibile datorită în primul rând Providenţei lui Dumnezeu, care a înzestrat cu înţelepciune şi curaj turma sa cea mică în pelerinajul ei pamântesc spre patria cerească. Apoi, am fost privilegiaţi de a avea alături atâţia susţinători entuziaşti şi devotaţi, între care Sfântul Părinte ocupă primul loc prin atenţia şi dragostea pe care a arătat-o mereu micii noastre comunităţi. Inspiraţi de exemplul lui, reprezentaţii Sfântului Scaun în Moldova, care s-au aplecat cu deosebită atenţie asupra Bisericii noastre, văzând în ea un copil care are nevoie de un suport concret pentru a ajunge la maturitate. Aceeaşi disponibilitate generoasă ne-a fost arătată de către episcopii din ţările vecine, mai ales din România şi Polonia şi în mod cu totul deosebit diecezele de Iaşi, Przemysl şi Katowice, care ne-au sprijinit atât material cât mai ales personal, trimiţând lucrători vrednici în ogorul Domnului, în noile noastre structuri. Lor li se alătură diferitele familii religioase care au înţeles nevoile comunităţii noastre şi au răspuns în cel mai autentic spirit al solidarităţii eclesiale implicându-se activ în diferite sectoare ale activităţii apostolice. În primul rând, gândul meu plin de gratitudine şi admiraţie se îndreaptă apoi spre voi, dragii mei colaboratori, preoţi şi surori, fii şi fiice ale diecezelor şi familiilor religioase amintite mai sus, care aţi lăsat ţările voastre de origine şi v-aţi dedicat cu generozitate muncii de evanghelizare pe pământul moldav. La rândul lor, bunii noştri credincioşi ne-au primit cu bucurie ca pe nişte vestitori ai mesajului divin şi ne-au sprijinit fiecare după puterile lui în munca noastră. Ca un rod al tuturor acestor binecuvântări, în ultimii ani am trăit bucuria de a vedea cum din trunchiul bisericii noastre răsar lăstare tinere, vocaţii la preoţie şi viaţa religioasă. Până acum 4 preoţi şi 9 surori au intrat în rândul celor care se dedică muncii pastorale în dieceza noastră, iar alţii, provenind din parohiile noastre se află în alte dieceze sau în institute sau congregaţii care nu sunt prezente în dieceza noastră. Munca noastră ar fi fost mult mai dificilă fără sprijinul continuu şi susţinut al diferitelor grupuri de creştini din vestul Europei: grupuri de rugăciune, asociaţii de prieteni ai Moldovei constituite în scopuri umanitare, persoane particulare, organizaţii de binefacere care şi-au adus fiecare la timpul potrivit sprijinul generos şi dezinteresat la creşterea şi maturizarea bisericii noastre.

Privind în urmă, constatăm că drumul pe care l-am parcurs împreună în cei zece ani ca Biserică particulară este marcat în mod simultan de realizări şi eşecuri, de lumini şi umbre. Am fost şi încă suntem martorii unei adevărate renaşteri spirituale a credincioşilor noştri. Pentru foarte mulţi din credincioşii noştri calitatea vieţii spirituale a evoluat de la un creştinism pasiv la unul activ, de la un creştinism formal, de duminică, la unul dedicat trăirii continue a învăţăturii lui Cristos în familie şi societate. O evoluţie ascendentă a cunoscut şi procesul instruirii catehetice. La început timidă, astăzi cateheza este destul de bine organizată, mai ales la nivel parohial, fiind structurată pe criterii de vârstă şi limbă în funcţie de exigenţele fiecărei comunităţi în parte. Asistăm de asemenea cu bucurie la dezvoltarea mişcării tineretului catolic, care, prin participarea la diferite întâlniri internaţionale, naţionale şi locale, încearcă să se implice mai intens în viaţa Bisericii noastre locale. Un alt aspect pozitiv, recunoscut chiar şi de societatea civilă, este activitatea socială pe care Biserica noastră o desfăşoară în folosul categoriilor defavorizate ale societăţii în colaborare cu diferite asociaţii caritative din lume prin intermediul „Caritas” şi al centrelor sociale constituite în multe parohii ale noastre. Conştienţi de vocaţia la unitate a Bisericii, nu putem să nu amintim eforturile pe care le facem pentru a întreţine raporturi de fraternitate cu Biserica Ortodoxă în contextul în care majoritatea locuitorilor Moldovei aparţin acestei Biserici. Nu în ultimul rând, voim să menţionăm şi dorinţa noastră de a fi un partener de dialog cu autorităţile civile atât la nivel central cât şi la nivel local cu scopul de a oferi o evaluare corectă a situaţiei în care se află societatea şi care în mod direct afectează şi viaţa Bisericii şi de a găsi soluţii viabile pentru rezolvarea lor.

Această creştere în număr şi calitate a adus cu sine şi necesitatea dezvoltării infrastructurii bisericeşti în dieceza noastră. În decursul celor zece ani s-au construit, prin efortul propriu şi cu ajutorul acordat de binefăcătorii noştri, mai multe Biserici şi case parohiale, centre sociale şi pastorale, toate menite să fie în serviciul spiritual şi material al poporului lui Dumnezeu în Moldova. Ca o împlinire firească, Biserica noastră locală a fost ridicată la rangul şi demnitatea de Dieceză, iar păstorul ei a primit consacrarea episcopală chiar din mâinile Sfântului Părinte, în anul Marelui Jubileu al anului 2000, fiind astfel constituit urmaş al Apostolilor.

Alături de bucuria acestor aspecte luminoase, Biserica noastră trăieşte şi durerea umbrelor, dintre care aş vrea să le enumăr pe cele mai evidente: participare pur pasivă a multor creştini la viaţa Bisericii sau chiar absenţa lor totală, situaţia delicată în care se află multe familii divorţate şi recăsătorite ca şi numărul destul de modest al vocaţiilor la preoţie şi viaţa consacrată. Departe de a ne descuraja, aceste aspecte negative sunt un permanent îndemn de a redirecţiona şi adapta continuu mesajul evanghelic, mereu actual şi dătător de viaţă, pentru ca el sa ajungă la toţi cei cărora le este destinat. La aceasta se adaugă şi situaţia materială mereu precară a comunităţilor noastre, care au încă nevoie de ajutorul oferit de binefăcătorii noştri pentru a putea realiza cele mai multe din activităţile pastorale şi sociale.

Dragi fraţi şi surori,

Aniversarea pe care ne pregătim să o sărbătorim este într-un fel un punct de sosire, un moment în care ne oprim, privim în urmă la „copilăria” Bisericii noastre locale. La început lipsită de experienţă, dar nu de entuziasm, generozitate şi curaj, ea a crescut „în înţelepciune, statură şi în har” Cf. (Lc. 2,52). Aceeaşi aniversare este însă, în acelaşi timp, un indispensabil punct de plecare. Viitorul Bisericii Catolice din Moldova este încredinţat de către Providenţa Divină mâinilor noastre pentru a-l transmite mai departe generaţiilor viitoare. Avem în faţa noastră o responsabilitate şi o misiune grea şi extrem de importantă, aceea de a forma creştini maturi, conştienţi care să trăiască cu adevărat învăţătura lui Cristos, care să devină martori ai lui Cristos în lume şi să contribuie efectiv la creşterea societăţii şi la deschiderea ei spre dimensiunea transcendentă a Împărăţiei lui Cristos, în care noua omenire îşi va găsi împlinirea. Acest scop recere prezenţa unui cler autohton bine pregătit şi ancorat în tradiţia Bisericii şi a valorilor sănătoase a acestui popor, recere o viaţă consacrată autohtonă dedicată slujirii generoase şi totale în spiritul sfaturilor evanghelice. Toate acestea ne vor ajuta să creştem în conştientizarea mereu mai perfectă a propriei identităţi ca biserică locală în comuniune cu Biserica universală, noul popor ales al lui Dumnezeu.

Vă invit şi vă îndemn pe toţi să vă uniţi cu mine şi să dedicaţi timpul propus pentru celebrarea jubileului Diecezei noastre, rugăciunii intense şi aducerii de mulţumire lui Dumnezeu pentru toate minunile pe care le-a săvârşit în mijlocul nostru. Îndemn pe fiecare dintre voi să participaţi la cât mai multe din momentele Jubileului cu conştiinţa că sunteţi membrii unei Biserici vii, Popor al lui Dumnezeu.

În încheiere vă încredinţez pe toţi Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bunului Sfat, Patroana diecezei noastre. Fie ca ea să ocrotească întreaga noastră comunitate şi să ne ajute să fim generoşi în mărturisirea credinţei noastre astfel ca Vestea cea Bună adusă de Fiul ei să fie vestită tuturor.

+ Anton Coşa, Episcop de Chişinău

Chişinău, 5 octombrie 2003, în ziua deschiderea Jubileului