Aud deseori spunându-se că nu se cuvine să trăim cu trecutul. Însă îmi voi permite să-l parafrazez pe marele istoric român Nicolae Iorga spunând că „o Biserică ce nu-și cunoaște istoria e ca un copil ce nu-și cunoaște părinții”. O fi așa? Cu siguranță, dovada fiind bine-cunoscuta maximă latină „Historia magistra vitae est – Istoria este învățătoarea vieții”.

Se împlinesc, la 12 iunie anul acesta, 24 de ani de când Societatea Cuvântului Divin și-a început activitatea în Republica Moldova, mai întâi la Stăuceni. Nu e dată „rotundă” cum îi spunem noi, dar totuși este un aniversar, mai ales în condițiile în care din 7 iunie își încheie activitatea în cele două parohii care le-au fost încredințate spre păstorire preoților verbiți – Stăuceni și Orhei – Pr. Vivian Furtado, iar, odată cu el, și această congregație. De aceea, am decis să trec prin istoria prezenței ei în Dieceza de Chișinău.

Biserica „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Stăuceni
Biserica „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Stăuceni
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei

Totul a început în anul 1996, când Pr. Heinrich Barlage, superiorul societății între anii 1988-2000, l-a vizitat pe Preasfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași, la sugestia căruia a avut loc o convorbire telefonică cu Mons. Anton Coșa, administrator apostolic de Moldova. Cu această ocazie, superiorul verbit a fost invitat să viziteze Republica Moldova, însă nu a putut trece hotarul. Nereușita nu l-a împiedicat însă pe Pr. Heinrich Barlage să-i promită prelatului din Moldova că în curând îi va trimite un confrate.

Pr. Klaus Kniffki

Și s-a ținut de cuvânt. În același an, la 12 iunie, și-a început munca pastorală în comunitatea din Stăuceni (pe atunci filială a Parohiei „Providența Divină” din Chișinău) Pr. Klaus Kniffki, cunoscător deja al limbii române, „limba cea frumoasă” cum îi plăcea să o numească. Adunându-se inițial într-o capelă amenajată într-o casă, în anul 1999 a început și a fost încheiată construcția bisericii, sfințită de nunțiul apostolic Karl Rauber la 29 mai același an și fiind dedicată Preasfintei Inimi a lui Isus. În scurt timp a început să crească și numărul credincioșilor, diversificându-se și activitățile parohiei: au fost deschise o cantină pentru săraci și o grădiniță, ultima încredințată Surorilor Slujitoare ale Preasfintei Fecioare Maria Neprihănit Zămislite, venite în localitate încă în noiembrie 1996. În anul 2003, Pr. Klaus a reușit să ducă la bun sfârșit construcția unui centru social, în care, pe lângă grădiniță, activează și Caritas-ul parohial, care, în colaborare cu Caritas Moldova și Provincia italiană a verbiților, a susținut diferite proiecte, printre care și îngrijirea la domiciliu.

La sfințirea bisericii din Stăuceni, 29 mai 1999
Sfințirea bisericii din Orhei, 15 august 2008

Tot Pr. Klaus Kniffki i se datorează și renașterea vieții bisericești din orașul Orhei. Deplasările aici aveau loc în fiecare duminică, după Liturghia în limba germană din Catedrala din Chișinău. Credincioșii care îl însoțeau pe părintele Klaus Kniffki se rugau în jurul bisericii, aflate încă în ruine. În perioadele reci ale anului se adunau pentru rugăciune în casele catolicilor din Orhei. Această situație a durat mai bine de cinci ani, perioadă în care misionarul verbit a organizat această comunitate. În anul 2004 comunitatea din Orhei a devenit filială a Parohiei Stăuceni, în anul 2005 fiind începute și demersurile pentru obținerea bisericii catolice din localitate. După transmiterea bisericii în balanța Diecezei de Chișinău, în anul 2005 au început lucrările de refacere a sfântului lăcaș, Pr. Klaus Kniffki angajându-se personal în căutarea altor surse decât cele venite de la Episcopie și, în curând, reușind să obțină suportul financiar al binefăcătorilor de peste hotare. Biserica a fost sfințită de Preasfințitul Anton Coșa la 15 august 2008, fiind dedicată Adormirii Maicii Domnului. La 1 aprilie 2014, filiala Orhei a fost ridicată la rang de parohie, primul paroh fiind numit, în aceeași zi, Pr. Vivian Furtado. În comunitatea din Orhei au activat și surorile Congregației Slujitoarele Sfântului Duh, „soră” a Societății Cuvântului Divin, în două perioade: 2005-2007 și 2009-2014.

Pr. Roman Czajka

Începând cu 1 decembrie 2013, după plecarea Pr. Klaus din Dieceza de Chișinău, păstor al Parohiei Stăuceni a fost numit Pr. Roman Czajka, tot din societatea verbită, care a dus mai departe munca pastorală inițiată și dezvoltată de predecesorul său. În anul 2017 a plecat și el din Moldova, locul său fiind ocupat de Pr. Vivian Furtado, care, astfel, a devenit păstor al ambelor comunități: Orhei și Stăuceni.

În cei 24 de ani de activitate în cele două comunități moldave au slujit, pe lângă cei trei preoți amintiți deja, și alți slujitori: Pr. Paweł Kukioła (1997-1998), Pr. Damianus Ria Pay (2008-2010) și Pr. Hiani Motofaga (2010-2013), iar în perioada 2014-2016 a activat aici și fratele Adam Bojanowski.

Pr. Vivian Furtado

Acesta a fost, pe scurt, trecutul prezenței și activității Societății Cuvântului Divin în Dieceza de Chișinău. La acest ceas de despărțire nu ne rămâne decât să spune un mare Deo gratias pentru că el, Domnul, în marea grijă pentru poporul său credincios din Republica Moldova, ni i-a oferit pe acești slujitori misionari plini de har și de dăruire. De asemenea, gratitudinea Episcopului Anton Coșa și a întregii comunități catolice din Dieceza de Chișinău se îndreaptă spre respectiva congregație, pentru disponibilitatea de care au dat dovadă în a face să crească în credință, speranță și iubire poporul care le-a fost încredințat preoților congregației ce au activat, spre gloria lui Dumnezeu, pe pământul moldav. Le urăm din inimă binecuvântare și har în misiunea ce le-a fost sau le va fi încredințată în alte părți ale sfintei noastre Biserici Catolice.

Pr. dr. Petru Ciobanu