Catehismul Bisericii Catolice (nr. 1478-1479) spune: „Indulgența se obține prin Biserică; în virtutea puterii de a lega și a dezlega, acordată ei de Isus Cristos, Biserica intervine pentru un creștin și îi deschide tezaurul meritelor lui Cristos și ale sfinților, ca să dobândească de la Părintele îndurărilor ștergerea pedepselor vremelnice datorate păcatelor. Astfel, Biserica nu vrea numai să-i vină în ajutor acelui creștin, ci și să-l îndemne la fapte de pietate, de pocăință și de iubire. Deoarece credincioșii răposați aflați în purificare sunt și ei membri ai aceleiași comuniuni a sfinților, îi putem ajuta, printre altele, obținând indulgențe pentru ei, astfel încât să fie scutiți de pedepsele vremelnice pentru păcate”.

 

Pentru a înțelege sensul indulgenței, trebuie să facem o scurtă reflecție asupra darului milostivirii divine și o bună explicație, formată din trei propoziții, care este oferită de Papa Francisc, în bula Misericordiae vultus, unde spune că milostivirea este: „actul ultim și suprem cu care Dumnezeu ne vine în întâmpinare”, „legea fundamentală care locuiește în inima fiecărei persoane atunci când îl privește cu ochi sinceri pe fratele pe care-l întâlnește pe drumul vieții”, „calea care îl unește pe Dumnezeu cu omul, pentru că deschide inima la speranța de a fi iubiți pentru totdeauna în pofida limitei păcatului nostru”.

 

Care sunt condițiile pentru obținerea unei indulgențe, inclusiv și pentru răposați? Există în esență trei: sacramentul Reconcilierii, participarea la liturghie și rugăciunea după intenția Sfântului Părinte. Spovada, trăită cu inima sincer detașată de orice păcat, îl împinge pe om să se apropie de Dumnezeu și să-l lase pe Dumnezeu să se apropie de el. Celebrarea liturghiei, cu împărtășirea sacramentală, subliniază dimensiunea eclezială a indulgenței. Rugăciunea după intenția papei amintește cum comuniunea nu este generic spirituală, ci trebuie să fie o comuniune concretă cu Maica Biserică.

 

C. L.