Duminică, 26 iulie, este sărbătorit patronul spiritual al Parohiei din Ungheni, sfânta Ana, mama Fecioarei Maria.
 
În ciuda pandemiei și respectând regulile impuse de autorități, Pr. Krzysztof Płonka a organizat sărbătoarea parohială, cu o liturghie comemorativă și bucuria de a aminti împreună un eveniment anual, care este mereu important pentru viața parohiei. Părintele paroh i-a invitat „spiritual” și pe ceilalți preoți să împărtășească bucuria sărbătorii, conștient de faptul că evenimentul, fiind duminică și în condiții de pandemie, prezența lor ar fi fost imposibilă.
 
Episcopul a dorit să-și exprime afecțiunea față de comunitatea din Ungheni, inclusiv prin rugăciune: „Parohia din Ungheni este o comunitate catolică mică, însă o parohie care mereu reușește să exprime, datorită și angajamentului părintelui paroh, o cale de credință simplă și plină de credință. Din păcate, nu pot fi prezent la sărbătoare, așa cum s-a întâmplat în multe alte parohii, dar sunt aproape prin rugăciunea, afecțiunea, amintirea și prietenia care leagă păstorul acestei Biserici de fiecare credincios”. „Îi doresc comunității parohiale din Ungheni – a continuat episcopul – o cale pastorală liniștită și încrezătoare, care știe să semene speranța într-o perioadă dificilă și, de asemenea, pe un teren dificil. Părintelui paroh Krzysztof Płonka îi reînnoiesc prietenia și încurajarea, precum și stima și afecțiunea mea”.
 
Parohia din Ungheni este o mică realitate catolică, situată în vestul Republicii Moldova, la hotarul cu România, și a dăruit deja Diecezei o vocație de preoție, în persoana părintelui Petru Ciobanu.
 
C. L.