La 1 octombrie 1999, Ioan Paul al II-lea a proclamat-o pe sfânta Brigitta a Suediei co-patroană a Europei, alături de sfânta Tereza Benedicta a Crucii și sfânta Ecaterina din Siena. Născută în anul 1303 la Finsta, în Suedia, într-o familie de nobili credincioși, la zece ani a avut prima experiență mistică, atunci când i-a apărut Cristos răstignit, trezind în ea vocația călugărească, însă tatăl ei i-a ordonat, din motive politice, să se căsătorească la vârsta de 18 ani. Din căsătorie s-au născut opt copii, dintre care unul va fi sfânta Ecaterina a Suediei.

 

S-a dedicat studiului literaturii mistice, Scripturii și lucrărilor sfântului Bernard de Clairvaux.

 

Atunci când i-a murit soțul, a părăsit castelul și a fost primită, datorită unei concesii speciale, în calitate de oblată, într-o casă a abației cisterciene din Alvastra, s-a despuiat de propriile bunurile și de libertatea ei, renunțând chiar și la verighetă, pentru a fi mireasa penitentă a Răstignitului. De atunci, darurile extraordinare supranaturale, viziunile și revelațiile frecvente s-au înmulțit.

 

Mișcată de Duhul Sfânt, sfânta a planificat să întemeieze o comunitate călugărească ce să cuprindă bărbați și femei. După ce s-a răspândit în aproape toată Europa de Nord, ordinul a fost suprimat în secolul al XV-lea. Ramura feminină, este încă în viață și activează, cu numele de Congregația Sfântului Mântuitor al Sfintei Brigitta.

 

Cu ocazia jubileului anunțat de papa în 1350, sfânta a mers la Roma, unde s-a stabilit apoi permanent, trăind într-o sărăcie totală și austeritate, cerșind pâine cu săracii la intrarea în biserici. În 1364, a întreprins o serie de pelerinaje, iar în 1372 a plecat într-un pelerinaj în Țara Sfântă, unde a călătorit rugându-se în locurile unde a trăit Isus și, la rândul ei, a retrăit toate momentele pătimirii. A murit la Roma, la 23 iulie 1373.

 

Revelațiile sfintei Brigitta sunt o capodoperă literară și mistică și o fac o profetesă a noilor vremuri, chemată la o misiune cu totul specială și, din acest motiv, asistată într-un mod special de Fecioara Maria, pe care o prezintă ca o figură centrală în istoria mântuirii, Co-Răscumpărătoare alături de Răscumpărătorul. Scrierile sale ocupă un loc de cinste în literatura suedeză și au exercitat o mare influență asupra spiritualității Evului Mediu târziu.

 

C. L.