Duminică, 15 noiembrie, din voința Papei Francisc, deja al patrulea an la rând, s-a sărbătorit Ziua Mondială a Săracilor, iar la 17 noiembrie, Biserica ne propune un model de iubire a săracilor și a sărăciei, pe sfânta Elisabeta a Ungariei, despre care Isentruda, una dintre slujitoarele sale spunea: „Împlinea toate operele de caritate cu cea mai mare bucurie a inimii”.

Elisabeta a văzut lumina zilei în anul 1207, fiind fiica regelui Ungariei, Andrei al II-lea. La vârsta de doar 4 ani, a fost logodită cu Ludovic, fiul landgrafului de Turingia, căsătoria fiind celebrată în anul 1221. A avut o căsnicie fericită, în care iubirea reciprocă a soților nu o umbrea nicidecum pe cea pentru Dumnezeu. Conform mărturiei Isentrudei, cei doi „se iubeau cu o iubire admirabilă și se încurajau, cu multă tandrețe, unul pe celălalt, în a-l lăuda și sluji pe Dumnezeu”, iar iubirea pentru Dumnezeu o transformau în fapte de caritate. A avut trei copii – Herman, Sofia și Gertruda – pe care i-a crescut în dragostea pentru Dumnezeu și aproapele.

Părea o căsnicie fericită, însă în anul 1227, la 11 septembrie, la Otranto, în sudul Italiei, Ludovic, aflat în drum spre Țara Sfântă drept cruciat, a murit subit. Rămasă văduvă la doar 20 de ani, a început pentru Elisabeta perioada cea mai grea a vieții sale, dar și cea mai frumoasă. Condusă pe urmele sfântului Francisc de Assisi de confesorul ei, ea, care îi ajutase pe săraci, putea trăi acum împreună cu „Domnița Sărăcia”. Cu partea de moștenire ce i-a revenit după moartea lui Ludovic, a construit un spital la Marburg, unde și-a petrecut restul vieții slujindu-i pe cei bolnavi.

Avea doar 24 de ani când, la 17 noiembrie 1231, a fost chemată în Casa Tatălui, fiind ridicată la cinstea altarelor de Papa Grigore al IX-lea la 27 mai 1235. Este patroana brutarilor, lucrătorilor medicali, a operelor de caritate, a Ordinului Franciscan Secular, alături de sfântul Ludovic al Franței, este patroana Ordinului al Treilea Franciscan, iar împreună cu sfântul Gheorghe, și a Ordinului Teutonic.

Să privim la acest frumos model de caritate, pentru că, după cum a amintit Sfântul Părinte Papa Francisc în predica de duminică, 15 noiembrie, „săracii sunt în centrul evangheliei; evanghelia nu se înțelege fără săraci. Săracii sunt însăși personalitatea lui Isus”. Iar „dacă nu vrem să trăim sărăcăcios, a continuat pontiful – să cerem harul de a-l vedea pe Isus în cei săraci, de a-l sluji pe Isus în cei săraci”. Amin.

Pr. dr. Petru Ciobanu