„Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (Mt 25,40). Aceste cuvinte din Evanghelia după sfântul Matei reprezintă, deja de 20 de ani, criteriul de activitate al Fundației de Binefacere „Caritas Moldova”. Această organizație, înființată la inițiativa administratorului apostolic pentru Republica Moldova, actualmente episcopul de Chișinău, Mons. Anton Coșa, își serbează anul acesta 20 de ani de activitate. Cu această ocazie, la 1 octombrie 2015, în Catedrala „Providența Divină” din Chișinău a fost celebrată o liturghie de mulțumire, prezidată de păstorul diecezei noastre.

Celebrarea, începută la ora 11.00, a adunat în jurul altarului 18 preoți din țară și străinătate, printre care Pr. Alfred Weiss, fost președinte al „Caritas Moldova” și Pr. Egidiu Condac, președinte al Confederației „Caritas România”, persoane consacrate, reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova (Polonia, Italia, Germania, Ungaria), binefăcători, colaboratori și beneficiari ai serviciilor oferite de „Caritas Moldova”, precum și credincioși veniți din diferite parohii ale diecezei.

La începutul sfintei Liturghii Pr. Diacon Edgar Vulpe, președintele „Caritas Moldova” a vorbit despre importanța operei caritative în Biserică, rugându-l pe PS Anton Coșa să prezideze celebrarea. La rândul său, episcopul a vorbit despre bucuria de a celebra acești 20 de ani de activitate ai „Caritas Moldova”, punct de referință în misiunea de binefacere a Bisericii Catolice din Moldova. Lecturile proclamate au scos în evidență tocmai această misiune, amintind despre instituirea celor șapte diaconi (Lectura I), despre faptul că Ubi caritas et amor, ibi Deus est (Psalmul responsorial), despre iubirea pe care Dumnezeu o are față de noi și datoria noastră de a-l iubi pe aproapele (Lectura a II-a), Evanghelia vorbind despre criteriile judecății de apoi, centrată pe citatul de mai sus din Evanghelia după sfântul Matei. Leitmotivul predicii, ținute de PS Anton Coșa, a fost caritatea sau iubirea față de aproapele, manifestare vizibilă a căreia este și „Caritas Moldova” (textul integral al predicii poate fi citit mai jos).

După Liturgia euharistică, înainte de binecuvântarea finală, Pr. Diacon Edgar Vulpe a punctat principalele puncte din istoria fundației de binefacere pe care o conduce, mulțumind episcopului, primului președinte al „Caritas Moldova”, și Pr. Alfred Weiss, cel de-al doilea președinte, oferindu-le drept mulțumire câte un buchet de flori și un mic album fotografic ce să le amintească despre implicarea lor în activitatea „Caritas”. La rândul său, Pr. Alfred a mulțumit și el pentru munca pe care a înfăptuit-o în anii când a fost președinte al fundației. Mulțumirea cea mai mare i-a fost adusă însă lui Dumnezeu, cel care trezește în fiecare dintre noi iubirea și care „este iubire” (In 4,8).

Ziua „Caritas Moldova” a continuat după sfânta Liturghie cu o agapă oferită de fundație, iar la ora 18.00, în incinta Palatului Feroviarilor din Chișinău va avea lor un concert de caritate, cu participarea ansamblului de dansuri populare „Veselia”.

Pr. Petru Ciobanu

Predica PS Anton Coșa la Liturghia de mulțumire
pentru cei 20 de ani ai „Caritas Moldova”

Iubiți frați și surori în Domnul!

Cuvântul lui Dumnezeu care ne ghidează în această zi, în care comunitatea catolică din Moldova aniversează 20 de ani de la crearea acestei structuri centrale de caritate, a fost în mod expres ales să sublinieze ceea ce este cel mai important lucru când este vorba despre caritate.

Am auzit în Lectura I despre alegerea primilor diaconi, în contextul creșterii numărului discipolilor, adică a acelor oameni care au crezut în Isus Cristos și l-au urmat pe el, formând Biserica. Cei mai mulți dintre ei erau oameni săraci, fără posibilități materiale, dar existau și oameni mai înstăriți, unii chiar cu mai multe posibilități materiale, care aduceau toate bunurile lor la picioarele apostolilor pentru a fi repartizate tuturor după nevoi.

Pentru a veni în ajutorul apostolilor, care nu mai făceau față și imperativului de a predica cuvântul lui Dumnezeu și de a sluji la mesele fraților, încetul cu încetul se concretizează necesitatea de a implica în misiunea Bisericii noi născute oameni „cu nume bun, plini de duh și înțelepciune”, pe care apostolii îi sfințesc diaconi și îi destinează acestei misiuni de caritate a Bisericii. Astfel apostolii înțeleg că, în contextul triplei dimensiuni a misiunii Bisericii, lor le revine cu prioritate aceea de a se ruga și de a vesti cuvântului lui Dumnezeu, iar slujirea în caritate este repartizată colaboratorilor lor pe care însăși comunitatea i-au ales, iar dânșii i-au sfințit prin impunerea mâinilor și invocarea Duhului Sfânt. „O dată cu formarea acestui grup al celor șapte, – slujirea iubirii aproapelui practicată într-o manieră comunitară și ordonată – s-a instaurat de acum înainte în structura fundamentală a Bisericii înseși” (Deus caritas est, nr. 21)

Așa cum Duhul lui Dumnezeu a insuflat Bisericii primare să înțeleagă necesitatea de veni în ajutorul celor săraci, urmând exemplul Mântuitorului Cristos, precum și necesitatea de a organiza această misiune punând-o în sarcina celor șapte diaconi, tot la fel și Biserica noastră locală, renăscută după atâția ani de prigoană și de batjocură, având susținerea Bisericii universale, îndată ce este posibil, își face curaj și începe să se organizeze și să aducă oamenilor vestea cea bună. Împreună cu aceasta, începe să aibă grijă și de cei suferinzi, de bolnavi, de familiile cu mulți copii, de cei care au pierdut pe cineva din familie în război și mai ales de cei flămânzi. Înainte de a fi creată o structură de caritate, preoții responsabili de cele câteva comunități catolice existente la acea oră au înțeles și ei că și caritatea reprezintă o parte esențială din misiunea Bisericii și în această calitate au inițiat numeroase acțiuni de ajutor, repartizând săracilor ajutorul pe care-l primeau din partea altor comunități catolice din Europa. În acest context s-a născut și „Caritas Moldova”, instituție de caritate a Bisericii Catolice din Moldova, pe care o sărbătorim astăzi, ajunsă la vârsta de 20 de ani.

Refrenul la Psalmul responsorial pe care l-am cântat și Lectura a II-a, luată din Scrisoarea întâi a sfântului Ioan, vin să ne reamintească de esența carității, care constă chiar în Dumnezeu, în Sfânta Treime. „Dacă vezi caritatea, vezi Treimea”, scria sfântul Augustin într-o lucrare a sa numită De Trinitate (Despre Sfânta Treime).

Papa emerit Benedict al XVI-lea, în prima sa enciclică Deus caritas est, vine să actualizeze învățătura Bisericii cu privirea la caritate, subliniind că relația dintre iubirea lui Dumnezeu față de noi, care este pe primul loc, și iubirea noastră față de Dumnezeu se manifestă în primul rând prin iubirea față de aproapele nostru. Din iubirea cu care Dumnezeu ne copleșește se naște și obligația noastră de a-l iubi pe aproapele nostru. În numele acestei iubiri care se manifestă în Isus Cristos, Mântuitorul nostru, trebuie să pornească și activitatea noastră de caritate.

În concluzie, spune papa Benedict, (DCE, nr 20) „iubirea aproapelui, înrădăcinată în iubirea lui Dumnezeu, este înainte de toate o datorie pentru fiecare credincios, dar este și datorie pentru întreaga comunitate eclezială, și aceasta la toate nivelurile sale: de la comunitatea locală a Bisericii particulare, – așa cum este și cazul nostru –, până la Biserica universală în ansamblul său. Și Biserica, în calitate de comunitate, trebuie să practice iubirea. În consecință, iubirea are nevoie și de organizare ca suport pentru o slujire comunitară ordonată”.

Faptul că Biserica noastră are un „Caritas” este fără îndoială un răspuns al nostru față de suferința, mizeria și de tot felul de lipsuri ce există în societatea noastră. Însă cum și-a îndeplinit „Caritas Moldova” mandatul său divin și cât de vizibil a fost Dumnezeu în activitatea de caritate rămân un aspect la care suntem chemați astăzi să medităm sincer și cu mâna pe inimă. Dacă vom frunzări rapoartele de activitate publicate an de an de Biroul național al „Caritas Moldova” vom putea să constatăm sutele de proiecte și de inițiative ce au fost derulate de-a lungul anilor. Sunt impresionante scrisorile și mesajele a numeroși beneficiari care, mulțumindu-ne pentru ajutorul primit, afirmă că fără acest ajutor nu ar fi putut să supraviețuiască, poate astăzi nu ar mai fi acasă sau chiar nu ar mai fi în viață. Și totuși, întrebarea fundamentală rămâne: cât de vizibil a fost Dumnezeu în activitatea noastră de caritate?

Evanghelia luată din Matei cap. 25,31-46 ne va ajuta să facem un examen de conștiință. Despre ce este vorba aici? Isus se prezintă ca Fiul Omului care apare în gloria sa și care purcede la judecată. În această pericopă evanghelică este vorba despre judecarea celor care nu l-au cunoscut pe Dumnezeu. Ei bine, așa cum desparte păstorul oile de capre, așa îi va divide și dânsul persoanele. Așa cum țăranul cunoaște și separă fructele bune de fructele putrede, așa Domnul recunoaște imediat cine a orientat viața sa proprie spre binele altora.

„Atunci regele le va spune celor de la dreapta sa: veniți, binecuvântații Tatălui meu”! Îi binecuvântează pentru că ei sunt cei care au realizat planul lui Dumnezeu asupra umanității. Și apoi enumeră șase acțiuni de diferite nevoi, de suferință, de necesitate din partea umanității cu răspunsurile care au fost date. Din aceste șase acțiuni niciuna nu se referă strict la comportamentul religios al oamenilor, nimic cu privire la comportamentul față de Dumnezeu, ci doar la cel avut față de nevoile altora și de nevoiașii umanității. Așadar, ceea ce ne poate aduce viața veșnică nu este atât comportamentul nostru religios, cât mai ales comportamentul nostru uman.

Isus este foarte concret. A nu oferi ajutor, a nu răspunde la elementarele nevoi, la suferință, la necesitățile altora corespunde cu a ucide. Aceștia sunt blestemați nu de Dumnezeu, ci chiar de egoismul lor. Închiderea lor față de nevoile altora i-a făcut să devină blestemați. Oricine se închide față de viață se blestemă pe sine însuși. Vă rog să atrageți atenția că acestor persoane Isus nu le reproșează că ar fi făcut ceva rău, dar că au devenit instrumente de moarte pentru că nu au făcut binele în ocazii de necesitate, în ocazii de supraviețuire.

În concluzie, ne putem întreba din nou, astăzi, la ceas aniversar: „Caritas Moldova”, cât ai realizat până acum din planul lui Dumnezeu asupra umanității? Ești mulțumit de ceea ce ai realizat?

Iubiți frați și surori în Domnul! Mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru că ne-a asociat sieși în realizarea acestui plan măreț al său de mântuire universală, recunoscându-ne limitele, dar sperând în mila și ajutorul său, să privim cu curaj și cu încredere spre viitor. Invocăm astăzi binecuvântarea lui Dumnezeu asupra noastră a tuturora, îndeosebi asupra acelora care vor continua în mod nemijlocit să realizeze operele noastre de caritate în favoarea celor nevoiași. Așa să ne ajute bunul Dumnezeu! Amin.