Solemnitatea Sfintei Maria, Născătoare de Dumnezeu, coincide cu prima zi a anului. Inima noastră aleargă după bilanțuri, amintiri și așteptări. În liturgia acestei sărbători vedem rodnicia Mariei, care este un semn al rodniciei umanității ce alege să facă și să trăiască binele, asemenea păstorilor, primii martori, care, după ce l-au întâlnit pe Isus, au trăit „slăvindu-l și lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ceea ce auziseră și văzuseră”.

Și noi avem multe motive pentru a-l preamări și a-l lăuda pe Dumnezeu. Se numește „recunoștința” pentru ceea ce am primit. Recunoștința este tipică unei inimi vizitate de Duhul Sfânt. De fapt, o inimă recunoscătoare este singura atitudine pe care trebuie să o avem după ce am experimentat răbdarea și milostivirea lui Dumnezeu, am primit atâtea daruri și am trăit providența, după ce am fost mângâiați, iertați, corectați, susținuți, niciodată abandonați.

Dar astăzi, în Solemnitatea Născătoarei de Dumnezeu, trebuie să ne îndreptăm privirea spre Fecioara Maria. Ea l-a născut pe Pruncul Isus, dar a realizat imediat că acest Prunc nu era doar al ei și că trebuia să fie și un dar pentru toți cei pe care îi va întâlni.

Fecioara Maria a trăit slujirea darului, a pornit într-o călătorie și fiecare întâlnire a fost pentru ea o oportunitate de a-l dărui pe Isus. Așa a fost ea de-a lungul vieții sale cu Isus, până sub cruce și la Rusalii. Maria a păstrat și a meditat totul din inima sa, pentru ca nimic să nu se piardă.

C. L.