Din punct de vedere istoric se cunosc puține despre ea; se spune că a fost logodită de părinți cu un anume Valerian, căruia, în momentul căsătoriei, i-a dezvăluit că și-a oferit demult lui Dumnezeu fecioria, asupra căreia veghea un înger. Valerian, instruit și botezat de Papa Urban, a putut într-adevăr vedea acel înger care le-a poruncit soților să trăiască în castitate; mai târziu s-a convertit și fratele lui Valerian, Tiburțiu.

 

Descoperiți, Valerian și Tiburțiu au fost decapitati, iar prefectul, dorind să intre în posesia proprietății lor, a arestat-o și decapitat-o și pe Cecilia, ale cărei rămășițe au fost așezate de Papa Urban într-un mormânt din catacombele Sfântului Calixt.

 

În 821, Papa Pascal I i-a transportat trupul în bazilica construită pe locul pe care se afla casa în care a trăit sfânta, care a fost găsit neputrezit, culcat pe partea dreaptă, în 1599, la restaurarea bazilicii.

 

Considerată patroană a muzicii, ea a inspirat nenumărați artiști, printre care Rubens și Rafael, precum și compozitori printre care Händel.

 

În secolul al XIX-lea a apărut așa-numita Mișcare Ceciliană, răspândită în Italia, Franța și Germania. I s-au alăturat muzicieni, liturgiști și savanți, care intenționau să redea demnitatea muzicii liturgice prin îndepărtarea acesteia de sub influența melodramei și a muzicii populare. Mișcarea a avut marele merit de a reactualiza polifonia gregoriană și renascentistă a celebrărilor liturgice catolice. Astfel, s-au născut diversele Scholae cantorum din aproape toate parohiile și diferitele Institute diecezane de muzică sacră, care trebuiau să pregătească profesorii de muzică sacră.

 

La 22 noiembrie 1903, ziua sfintei Cecilia, Papa Pius al X-lea a emis motu proprio „Inter Sollicitudines”, considerat a fi manifestul Mișcării și prin care a impulsionat reforma muzicii sacre, a purificat-o de degenerările teatrale ale epocii și a redat centralitate și splendoare cântului gregorian, polifonic și sunetului orgii.

C. L.