Familia apostolului Ioan este cunoscută din evanghelii: tatăl său era Zebedeu, fratele său apostolul Iacob; de profesie era pescar. Vocația și-a cunoscut-o aflându-se la locul de muncă și din acel moment Ioan a fost cooptat de Isus în grupul mic de trei martori privilegiați, alături de Petru și Iacob.

 

Ioan reapare în Faptele Apostolilor, deseori în legătură cu Petru, și cu misiunea de evanghelizator. Paul îl plasează între „coloanele” Bisericii mame a Ierusalimului, alături de Petru și Iacob, „fratele Domnului”.

 

Enigmatica figură a „discipolului pe care l-a iubit Isus” merită o considerație separată: el intră în scenă în a patra evanghelie abia la sfârșit, când „ceasul” patimii, morții și glorificării pascale a lui Cristos este pe cale să se împlinească. În mod tradițional, acesta reprezintă un autoportret al apostolului Ioan însuși.

 

Dar în jurul lui Ioan a înflorit și o tradiție populară foarte bogată, bazată pe texte apocrife și legende. Potrivit acestora, Ioan, în timpul persecuției lui Domițian, a fost dus de la Efes la Roma, unde a fost scufundat într-un cazan cu ulei clocotit, din care a ieșit nevătămat. Ar fi fost apoi exilat pe insula Patmos din Marea Egee, unde ar fi scris Apocalipsul. Lui i-au fost atribuite mai multe minuni și discursuri, și figura sa va intra triumfător în istoria teologiei și evlaviei populare.

 

Cu toate acestea, Evanghelia după Ioan va rămâne steaua călăuzitoare a prezenței sale în istoria creștinismului, care îl va comemora la 27 decembrie, în legătură cu Sărbătoarea Nașterii Domnului, pe care a exaltat-o în meditația asupra întrupării ui Isus, ce iese la iveală pe paginile sale.

C. L.