Născut la Arona, în 1538, într-o familie ilustră, a fost chemat la Roma de unchiul său, Pius al IV-lea, care l-a numit cardinal diacon și în același timp arhiepiscop de Milano, cu obligația de a rămâne la Roma în slujba sa.

 

În Curia Romană, Carol a început imediat să condamne abuzurile și excesele, atrăgând dușmani, iar la aproape 20 de ani de la începutul Conciliului de la Trent, l-a convins pe papa să-i pună capăt.

 

Când papa a murit, Carol s-a întors la Milano, dedicându-se îngrijirii pastorale a diecezei și în munca sa neobosită de păstor s-a dovedit a fi un mare reformator și organizator al vieții ecleziastice și civice.

 

Marea lucrare de reformă conform Conciliului de la Trent a început imediat. A fost un muncitor neobosit atât de mult încât sfântul Filip Neri a exclamat: „Dar omul acesta este de fier”. Și-a organizat dieceza în 12 circumscripții, a supravegheat revizuirea vieții parohiale, obligând parohii să țină registrele de arhivă, cu diferitele activități și asociații parohiale. A muncit din greu la formarea clerului prin crearea seminarului major și minor. Mai presus de toate, a fost neobosit în a vizita populațiile încredințate îngrijirii sale pastorale și spirituale, începând prima sa vizită în 1566, imediat după sosirea la Milano. Vizita lui într-o parohie a fost pregătită spiritual cu rugăciune și cu predicare. La început, episcopul a avut o întâlnire cu notabilii orașului pe care i-a întrebat, printre altele: „Cum se comportă credincioșii în biserică? Există eretici, cămătari, concubine, bandiți sau criminali? Există semănători de discordie, credincioși care nu respectă Postul?... Părinții de familie își educă bine copiii? Nu există un lux exagerat în îmbrăcămintea pentru bărbați și femei? Dacă există instituții caritabile și de asistență socială, și dacă sunt ele bine gestionate?”. Și alte întrebări similare, după cum vedem, foarte concrete.

 

Moartea l-a găsit foarte bine pregătit la 3 noiembrie 1584, iar cultul său s-a răspândit rapid până la canonizarea din 1610, de către Paul al V-lea. Carol Borromeu a murit fizic dar moștenirea sa, alcătuită din sfințenie personală și acțiune neobosită pentru Biserică a fost mai vie ca niciodată și a continuat de-a lungul secolelor, până în prezent.

C. L.