Odată cu celebrarea solemnă, prezidată de episcopul Anton Coșa în Catedrala „Providența Divină” din Chișinău, a început drumul sinodal diecezan, așa cum a dorit Papa Francisc, care a convocat Adunarea Episcopilor, ce va avea loc în octombrie 2023, după consultarea poporului lui Dumnezeu.
Iată ce le-a reamintit episcopul credincioșilor la începutul sfintei Liturghii: „Iată că Duminica a XXIX-a din Timpul de peste an, duminica de azi, ne adună în acest sfânt lăcaș pentru ca și noi, ca Biserică locală, să pornim pe acest drum sinodal, adică să mergem împreună. Vorbim despre un eveniment cu adevărat istoric și unic în istoria Diecezei de Chișinău, care, peste doar zece zile, va împlini 20 de ani. Este un drum al cărui scop nu este doar acela ca să ne îndrepte spre luna octombrie a anului 2023, ci mai ales să ne maturizeze în drumul nostru comun spre împărăția cerească și spre așteptarea venirii lui Cristos”.
Realizarea drumului sinodal este posibilă dacă mergem împreună și în deplină comuniune, așa cum a spus episcopul și în cadrul predicii: „Iubiți credincioși, ne aflăm în punctul de plecare al drumului voit de Papa Francisc, chemați să învățăm cum să fim o Biserică sinodală, o Biserică ce merge împreună, și în acest context vă invit pe fiecare să fim subiecți activi, în comuniune unii cu ceilalți, participând activ la viața bisericească, îndeplinindu-ne corect și conștiincios propria misiunea, fiecare oferindu-și contribuția la realizarea lui. Documentul pregătitor ne îndeamnă să însoțim acest a merge împreună cu rugăciunea stăruitoare, și în acest sens vă invit să ne unim inimile în rugăciune”.
Cu această liturghie, trăită în comuniune cu toate parohiile diecezei, unde a fost citit Scrisoarea pastorală a episcopului, a fost deschis drumul sinodal al Bisericii Catolice din Moldova. Un timp pentru ascultare, dialog și consultare, care îi va vedea implicați pe toți, de la comunități la mișcări, de la persoane consacrate la credincioși.
C. L.
Link galerie foto