Cu ocazia vizitei pastorale, episcopul Anton Coșa s-a întâlnit și cu mulți ministranți din parohii, de diferite vârste, și a văzut în ei bucuria de a sluji la altar și de a participa la liturghie într-un mod diferit.
 
Unul dintre aspectele vizitei pastorale a fost tocmai acela de a înțelege nu doar slujirea pe care o îndeplinesc ministranții, ci și modul în care aceștia pot sursele noilor vocații pentru viața consacrată.
 
Episcopul, înțelegând bine acest aspect, care face parte și din planul pastoral al diecezei, intitulat „Tineret, vocații și familie”, știm că i-a cerut Pr. Grigori Czubak, paroh de Râșcani și Cupcini, să preia misiunea îndeplinită în trecut Pr. Krzysztof Plonka, aceea de pastorație a ministranților.
 
Este important să reevaluăm și mai ales să înțelegem rolul ministranților, organizând și pentru ei mici momente de formare, implicare și împărtășire, așa cum fac deja unele parohii sau decanate. Un ultim exemplu este Decanatul de Transnistria.
 
Trebuie avut în vedere că rolul ministranților este recunoscut de Conciliu și se face referire la ei ca fiind parte integrantă a slujirii liturgice, necesitând o conduită și un comportament adecvat.
 
În istoria Bisericii găsim multe figuri care pot reprezenta modelul ideal pentru ministranți, cum ar fi sfântul Tarciziu, care a trăit în timpul primelor comunități creștine din Roma și care a fost ucis de colegii săi păgâni pentru că s-a pus la dispoziție pentru a aduce Euharistia deținuților creștini, sau sfântul Dominic Savio, care a găsit în sfântul Ioan Bosco un învățător și un îndrumător și și-a dedicat viața, din păcate scurtă, confraților și surorilor sale și comunității.
 
„În timpul vizitei pastorale - a spus episcopul Anton Coșa - am întâlnit în parohii mulți ministranți, în unele numeroși, gata și ei să se împrietenească cu episcopul. Întâlnirea cu ei m-a făcut să fiu și mai convins că o mai mare grijă față de acești tineri poate fi un teren rodnic pentru vestirea vocațională”.

C. L.