Viața sfântului Iosif ne este cunoscută numai din câteva însemnări scurte din Evangheliile lui Matei și cea a lui Luca. Figura și rolul lui sunt reliefate în episodul Bunei Vestiri: soțul Mariei, cel care îi va pune numele lui Isus (descendența lui David) și responsabilitatea de tată. Mai este menționat încă de două ori de către Evanghelii: prezentarea la Templu și atunci când Isus avea deja doisprezece ani. Alte informații despre el Sfânta Scriptură nu ne oferă, însă sunt suficiente pentru a înțelege marea responsabilitate oferită de Dumnezeu în raport cu Fiul Său.

Chiar dacă în primele veacuri figura sfântului Iosif a rămas oarecum în umbră, în secolul al IX-lea a început comemorarea publică a sfântului Iosif. În anul 1621 papa Grigore al XV-lea a declarat ziua de 19 martie sărbătoare de poruncă, iar papa Pius al XI-lea l-a declarat Patron al Bisericii Universale.

Ce ne învață sfântul Iosif? În primul rând credința și încrederea în Dumnezeu. Deși nu înțelege total ce se întâmplă, chiar dacă misterul îl depășește, se încredințează planului și voinței lui Dumnezeu și, asemenea Mariei, își exprimă, în tăcere, „da-ul” său plin de credință. În al doilea rând sfântul Iosif ne învață ascultarea și tăcerea. În tăcere aude glasul lui Dumnezeu care îi vorbește. În tăcere Dumnezeu îi revelează ce trebuie să facă. Tăcerea este o caracteristică a vieții lui, drept urmare Sfânta Scriptură nu menționează nici un cuvânt rostit de sfântul Iosif.

Aflându-ne în perioada Postului Mare, exemplul sfântului Iosif ne poate fi de un real folos pentru că avem nevoie de un timp de tăcere, de liniște, de rugăciune pentru ai face spațiu lui Dumnezeu în inima noastră. Avem nevoie de tăcere și liniște pentru ai auzi glasul, dar înainte de toate pentru a înțelege care este planul său cu noi și ce trebuie să facem.

Pr. Mihai Balan